„Azi în Timișoara, mâine în toată țara“ a fost semnalul pe care noi, studenții de la sfârșitul anilor ’80, actualii voștri părinți, l-am primit de la manifestanții din Timișoara, ca pe un îndemn la luptă, o luptă pe care trebuia să o purtăm cu cel mai odios sistem dictatorial din istoria României, instaurat de regimul comunist. Nu am stat mult pe gânduri, am înțeles că fără organizare orice acțiune și voință comună ar fi sortite eșecului.
Așa a apărut, încă din 30 decembrie 1989, Liga Studenților din România, o organizație democratică, cu filiale în toate centrele universitare, care cuprindea mii de studenți ai căror lideri, la mai puțin de o lună de la înființare, pe 21 ianuarie, au deschis pentru prima dată balconul Universității din București pentru a comemora eroii morți în Revoluție. A fost semnalul de început al celor mai ample proteste din istoria României, marcate prin cea mai mare manifestare anticomunistă din Europa de Est, după căderea Cortinei de Fier. Fenomenul Piața Universității avea un scop precis, și anume instaurarea democrației în România și înlăturarea de la putere a Forțelor Subversive Neocomuniste (FSN), regrupate în formațiunea intitulată Frontul Salvării Naționale, condusă de Ion Iliescu, recunoscut ca un comunist căzut în dizgrația dictatorului Ceaușescu și pentru că era într-o strânsă relație cu regimul de la Moscova.
„Liga Studenţilor era condusă de o grupare de studenţi ce avusese de-a face cu Securitatea, studenţi care fuseseră discipolii lui Petre Ţuţea, care ştiau foarte bine ce trebuie făcut în astfel de condiţii şi care aveau o bună aşezare doctrinară, eram practic ceea ce spuneam – conservatori, doream revitalizarea demnităţii acestei populaţii care fusese pur şi simplu călcată în picioare în 50 de ani de comunism“, explică Mihai Gheorghiu, vicepreședinte al Ligii Studenților din acea perioadă.
Fantastica atmosfera din Piață e foarte greu de descris pentru cei care n-au trăit-o. Aici se strângeau seară de seară, la apelul studenților, mii de români care înțeleseseră că cei care preluaseră puterea mimau democrația, iar după revoluție nu se făcuse decât o rotație a cadrelor comuniste și securiste. Ion Iliescu era înconjurat de reprezentanți ai fostei nomenclaturi și dorea instaurarea unui „comunism cu față umană“, așa cum el însuși declarase. Se scandau lozinci ca: „Somnul rațiunii naște monștri“, „Libertate, te iubim, ori învingem, ori murim“, „Nu plecăm acasă, morții nu ne lasă“, „Vom muri și vom fi liberi“. Manifestanții aveau și un lider recunoscut, în persoana lui Marian Munteanu, președintele Ligii Studenților, omul care ținea aprinsă flacăra democrației.
„Sunt unii care le plâng de milă câtorva golani care provoacă dezordine în centrul Capitalei“ este fraza celebră rostită de Ion Iliescu ce a avut ca efect creșterea numărului de manifestanți în Piață și a creat un liant între aceștia, sub titulatura de „GOLAN“. Atmosfera era de spectacol, artiști precum Vali Sterian și Cristian Pațurcă au compus imediat cântece pe care le fredonam în fiecare seară, precum: „Imnul Golanilor“, „Golan post-mortem“, „Vino, Doamne!“.
„Mai bine haimana decât trădător,
Mai bine huligan decât dictator,
Mai bine golan decât activist,
Mai bine mort decât comunist!“
Este refrenul „Imnului Golanilor“ pe care toți cei care l-am cântat ni l-am și însușit, și spun asta din convingere, pentru că toți cei care erau în Piață, veniți să manifesteze, erau români adevărați, sătui de dictatură și care doreau o Românie democratică și prosperă, în care fiii și nepoții lor să ducă o viață liniștită, departe de răul produs de forțele oculte neocomuniste. Cu siguranță, dacă n-ar fi existat Fenomenul Piața Universității, România ar fi mers într-o direcție opusă democrației, rămânând în sfera de influență a puterii de la Răsărit.
Astăzi suntem țară membră a Uniunii Europene și membru cu drepturi depline al NATO. Această poziție privilegiată este umbrită de fenomenul corupției, care face ca România să nu se dezvolte în ritmul în care ar fi de dorit. Există rețele transpartinice organizate, care au ca scop acapararea tuturor pârghiilor de putere ale statului cu scopul fățiș de a-și asigura protecție în fața legilor. Sunt instituții ale statului care luptă cu acestea și care trebuie sprijinite de noi și de copiii noștri, iar dacă este necesar o vom face tot în stradă. Acum suntem mai mulți și vremea FSN a cam trecut. Corupții trebuie să meargă acolo unde le este locul, iar voi, dragi tineri, trebuie să construiți tot ceea ce ei au distrus în acești ani. Nu vă va fi ușor, pentru că nu prea mai avem resurse, s-a cam furat tot ceea ce era de furat, dar a rămas resursa umană, o bogăție pe care ei încearcă s-o îndobitocească, să o priveze de o educație de calitate, să o determine să plece din țară, dar toate acestea trebuie oprite acum, și stă în puterea voastră.
