-1.7 C
București
joi, 16 ianuarie 2025
AcasăSpecialUn adăpost de animale aflat în administraţia Parcului Naţional Călimani a ars...

Un adăpost de animale aflat în administraţia Parcului Naţional Călimani a ars într-un incendiu

Pompierii suceveni au acţionat şase ore, în noaptea de duminică spre luni, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la un adăpost de animale aflat în administraţia Parcului Naţional Călimani, transmite Mediafax.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, un incendiu a izbucnit, duminică, în jurul orei 23.00, la un adăpost de animale aflat în administraţia Parcului Naţional Călimani, situat în comuna suceveană Şaru Dornei.

La sosirea echipajelor de pompieri, ardeau acoperişul şi pereţii adăpostului, existând pericolul de propagare la o clădire administrativă şi la o casă.

Până la sosirea echipajelor de pompieri, personalul administrativ a evacuat cinci cai din adăpost.
Pentru stingerea incendiului, pompierii din Detaşamentul Vatra Dornei a intervenit timp de aproape şase ore cu două autospeciale şi două motopompe transportabile, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Şaru Dornei, reuşind să salveze clădirea administrativă şi casa din apropiere.

În incendiu, au ars acoperişul şi pereţii adăpostului de animale, circa 14 tone de plante furajere, obiecte de mobilier, precum şi bunuri de uz gospodăresc.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit provenit de la un cablu cu izolaţie deteriorată, precizează ISU Suceava.

Cele mai citite

Rusia va pune condiții dure la negocierile cu Trump. Ucraina să nu adere niciodată la NATO

Rusia va cere Ucrainei să devină un stat neutru, cu o armată limitată, și să nu adere niciodată la NATO. Aceasta ar fi condiția...

Netanyahu le este recunoscător lui Trump și Biden pentru sprijinul dat în „eliberarea ostaticilor” din Fâșia Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a mulțumit lui Donald Trump și Joe Biden pentru ajutorul acordat în acordul privind 'eliberarea ostaticilor', potrivit unui comunicat al...

Artistului Grigore Leșe i s-a făcut rău și a ajuns la spital după un recital susținut la Gala Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”

Interpretul de muzică populară Grigore Leșe a fost dus de urgență la spital în urma unui recital susținut la Gala Premiului Național de Poezie...
Ultima oră
Pe aceeași temă