In sfarsit, s-a produs un EVENIMENT in miscarea noastra teatrala cu spectacolul Nationalului bucurestean "Eduard al III-lea" de Shakespeare, bogat in oferte pentru toate categoriile de public. Este un spectacol modern, o superproductie impresionanta, un act provocator pentru spectatori, in regia lui Alexandru Tocilescu, in rolul titular fiind Ion Caramitru.
"Eduard al III-lea e piesa juramintelor (…) Un juramant se stabileste intre individ si Dumnezeu (…) Sa readucem in mintea oamenilor ca un cuvant dat, un juramant, sunt lucruri sacre, pe care trebuie sa le respectam." Alexandru Tocilescu
In lumea superficiala in care traim, acest spectacol face o nota aparte. Este un eveniment cultural accesibil oricui, cu o constructie de exceptie, in intentia clara de-a provoca emotie, dar si un gand interior referitor la necesitatea reabilitarii unei morale elementare ce trebuie respectate in drumul existentei oricarui individ, indiferent de statutul social. Regizorul Alexandru Tocilescu, un maestru al expresiei teatrale, reuseste sa transmita spectaculos mesajul lui Shakespeare, uimind prin modernitatea acestui spectacol. El lanseaza o capcana publicului care gaseste in "Eduard al III-lea" si batalii, razboaie, ce reprezinta pericolul omenirii, si dragostea ce-i aminteste de preferatele telenovele, dar toate il obliga la o constatare: avem nevoie sa ne respectam promisiunile, cuvantul dat in fata semenilor si lui Dumnezeu, mai simplu zis, avem nevoie de sinceritate, adevar, chiar daca ele nu ne sunt comode uneori. Nu e o constatare "filosofica", ci o simpla regula morala, pe care lumea de azi pare sa o fi uitat. Regizorul considera ca teatrul e o tribuna culturala si o revitalizeaza impresionant. Atentionez asupra principalelor valori ale acestui spectacol ce-l fac sa merite aprecierea de eveniment cultural.
Mai intai, subliniez ca in sfarsit si-a amintit cineva ca repertoriul teatral bucurestean are nevoie totusi de Shakespeare, marele dramaturg al lumii, dupa ce cativa ani a fost ignorat. Acest eveniment, al readucerii lui Shakespeare pe afis il face, cum e si firesc, Teatrul National "I.L. Caragiale". Eveniment mai este si faptul ca piesa "Eduard al III-lea" la National este o premiera absoluta pe continentul european. In urma cu putini ani, dupa indelungi studii, au consfintit specialistii ca piesa trebuie atribuita lui Shakespeare. Pentru prima oara a fost reprezentata in Anglia, si iata ca prinde viata scenic pe continentul european in Romania, la Bucuresti.
Eveniment este si viziunea asupra piesei a regizorului Alexandru Tocilescu, care se reintoarce la Shakespeare dupa trei decenii de cand a montat rascolitorul "Hamlet" la Teatrul "Bulandra" tot cu Ion Caramitru in rolul titular. Din respect pentru William Shakespeare, Alexandru Tocilescu nu isi permite o "adaptare", sau o "versiune scenica" asa cum obisnuiesc multi dintre regizorii nostri de astazi sa trateze opera "batranului" dramaturg considerandu-se mai presus decat el.
Alexandru Tocilescu ne demonstreaza ca si in mileniul trei Shakespeare ramane contemporanul nostru prin cele ce are a ne spune despre viata, iar regizorul este doar un "purtator de cuvant", o "curea de transmisie" a ideilor sale pe care le ambaleaza teatral fara sa le afecteze esenta. Aici intervine stiinta regizorului Tocilescu de a colabora cu o echipa de realizatori exceptionali la punerea in imagine teatrala a conceptului sau. Piesa este mai complicata in derularea actiunii decat multe din scrierile lui Shakespeare. Regizorul a vrut, si a reusit, sa scoata la lumina pana la final, coerent, ideea centrala lansata in prima parte a piesei. Pe scurt, iata de unde porneste pledoaria pentru respectarea onoarei si cuvantului dat. In epoca framantata de razboaie, revendicari de putere si tinuturi a secolului al XIV, ce nu-i straina nici de mileniul nostru, Eduard, rege al Angliei, intra in conflict cu Ioan, regele Frantei care ii solicita sa ii fie vasal, dar mai trebuie sa faca fata si atacurilor scotienilor, prilej de intalnire cu sotia contelui de Salisbury. Din acest moment incepe dezvoltarea temei piesei, cu dragostea patimasa a lui Eduard pentru contesa care il refuza cu fermitate in numele respectarii principiilor morale. Ea este personajul pilon al ideii ca onoarea, cuvantul dat in fata sotului si lui Dumnezeu nu pot fi incalcate. In partea a doua a piesei, Eduard, cel infrant in dragoste prin lectia de tinuta morala a contesei de Salisbury, porneste razboiul cu Ioan, bataliile sunt multe si implica o serie de personaje care se vor confrunta insa, cu aceeasi dilema, daca trebuie sau nu sa-si respecte cuvantul dat in alte situatii de viata decat dragostea. Pentru a ilustra aceasta complicata actiune, Alexandru Tocilescu a optat mai intai sa o plaseze atemporal, fara insa, o contemporaneizare fortata. Spectacolul debuteaza surprinzator cu… un meci de rugby, arbitrat de regele Eduard si cu… jazz ca ilustratie muzicala. Nimic nu deranjeaza totusi, nu e socant, fiindca isi are rostul in situatie si replica. Regizorul foloseste din plin si proiectiile si nu doar intr-un plan, ci in doua planuri. Scena mare a Nationalului, in sfarsit devine utila, pare chiar prea mica pentru gandul regizorului de-a creea o lume macinata de pasiuni si razboaie. Chiar daca in partea a doua, dramaturgic se solicita aportul mai multor personaje de plan secund, carora unii actori le fac mai greu fata, spectacolul are un ritm alert, in crestere de la o scena la alta, ilustratia muzicala abundenta este un contrapunct al situatilor dramatice, proiectiile amplifica vizualizarea. Toate acestea s-au realizat printr-o colaborare cu inspirati creatori din diverse domenii.
La constructia evenimentului un merit substantial il are si scenografia lui Dragos Buhagiar.
Dar despre muzica, proiectii, miscare scenica, lupte si, evident, despre creatiile unor actori ca Ion Caramitru, Serban Ionescu si Crina Muresan, cum spatiul tipografic nu ne permite, vom comenta pe larg in numarul viitor.
ileana.lucaciu@romanialibera.ro
