Umoristul francez controversat, Dieudonne, a fost plasat miercuri în arest preventiv de poliţia din Paris, în cadrul unei anchete privind susţinerea terorismului, în urma atentatelor de săptămâna trecută din Franţa, au anunţat surse judiciare, citate de Mediafax.
Justiţia franceză a deschis luni o anchetă după ce Dieudonne s-a declarat „Charlie Coulibaly", sintagmă creată prin alăturarea numelui revistei Charlie Hebdo şi al islamistului Amedy Coulibaly, care a ucis patru evrei la un magazin din Paris.
Într-o declaraţie pe Facebook, care ulterior a fost ştearsă, Dieudonne a precizat că a participat duminică la marşul de la Paris în memoria victimelor atacurilor, însă a catalogat ironic informația drept „o clipă magică asemănătoare cu Big Bang".
„În ceea ce mă priveşte, în seara asta mă simt Charlie Coulibaly", a adăugat el.
Adept al provocărilor, Dieudonne a fost deja condamnat de justiţia franceză pentru afirmaţii antisemite. În septembrie 2014, el a ironizat decapitarea jurnalistului american James Foley de către organizaţia fundamentalistă Stat Islamic. Autorităţile franceze au iniţiat şi atunci o anchetă privind „apologia făcută terorismului".
Citește și: Un complice al teroriștilor din Franța a fost arestat în Bulgaria
Într-o înregistrare video din 2010, umoristul a făcut apel la eliberarea lui Youssouf Fofana, condamnat pentru uciderea în Franţa a lui Ilan Halimi, un tânăr evreu sechestrat, torturat şi ucis în 2006. Cercetat pentru această înregistrare, el a fost eliberat la începutul lui februarie, dar va apărea în fața instanței joi.
Dieudonne M'Bala M'Bala se află în vizorul guvernului de la sfârşitul lui 2013, iar justiţia a interzis mai multe dintre spectacolele sale.