La exact un an de la o tragedie aviatica terenul de langa padurea Ciric din imediata apropiere a Aeroportului International Iasi si-a luat din nou tributul de sange. Elicopterul SMURD Iasi s-a prabusit ieri dimineata, in jurul orei 9, in curtea gospodariei agrozootehnice a Jandarmeriei Iasi, la numai cateva sute de metri de locul unde in urma cu un an un avion de posta se zdrobea, lasand in urma doi morti.
Ieri liziera Padurii Mortii a secerat patru vieti, pilotul si copilotul elicopterului, precum si medicul de urgenta si asistenta medicala pierzandu-si viata in mod tragic. Fatalitate, blestem sau o banala defectiune tehnica? Sunt dilemele care au infricosat un oras intreg, tragediile petrecute in acest loc fiind cunoscute in toata Romania. Aparatul s-a prabusit la cateva minute dupa decolarea de pe aeroport, elicopterul EUROCOPTER EC 35 fiind unul de ultima generatie.
Filmul groaznicelor evenimente ne-a fost descris de autoritatile sosite extrem de prompt la fata locului, jandarmii oprind presa sa intre la locul accidentului pe o raza de aproape un kilometru.(continuare in pagina de eveniment)