10.9 C
București
miercuri, 2 octombrie 2024
AcasăSpecialUltimul set pentru CVM

Ultimul set pentru CVM

Echipa de pe litoral a părăsit competiţiile europene şi se concentrează acum pe cucerirea unui nou titlu de campioană.

Drumul european al echipei de volei Club Volei Municipal Tomis s-a încheiat. Echipa constănţeană a fost eliminată în 16-imile Cupei Challenge de gruparea rusă Gazprom-Urga Surgut, după o dublă victorie, 3-0 la Constanţa şi 3-0 în Rusia. Pentru formaţia antrenată de Viktor Sidelnikov urmează un meci care poate confirma parcursul bun din campionat. CVM evoluează sâmbătă de la ora 17.00, în faţa propriilor suporteri, în compania celor de la LPS Suceava. Constănţenii ocupă primul loc în ierarhia Diviziei A1 şi vor rămâne acolo şi după partida de la finalele acestei săptămâni. Şansele ca tomitanii să piardă jocul de sâmbătă sunt cât se poate de mici, chiar dacă echipa de pe litoral se află la capătul unui program extrem de încărcat, cu jocuri atât în Europa, cât şi în întrecerea internă. LPS Suceava este pe ultimul loc în clasamentul competiţiei interne, fără nici o victorie la activ, şi este greu de crezut că primul succes al sucevenilor va veni chiar în jocul cu Tomis, principala candidată la titlul naţional.

Tensiune în echipă

„Există o stare de tensiune în rândul echipei din cauza parcursului slab din întrecerile continentale. Acest lucru nu poate însă să afecteze evoluţia noastră din ultimul joc al anului. Suntem profesionişti şi trebuie să ne purtăm ca atare. Trebuie să uităm rezultatele negative din meciurile internaţionale şi să ne concentrăm pe campionat pentru a cuceri un nou titlu astfel încât să facem uitat parcursul negativ din Europa”, a declarat directorul executiv al CVM, Serhan Cadîr. Acesta a mai spus că i se pare imposibil ca într-un meci care se întâlnesc două formaţii care ocupă în clasament poziţii diametral opuse să se impună cea mai slab clasată, mai ales că diferenţa dintre cele două echipe este de nici mai mult, nici mai puţin de 10 locuri.

12 seturi a pierdut CVM Tomis în actuala campanie europeană şi nu a reuşit să câştige nici unul.

Cele mai citite

Scorul serii în Liga Campionilor la fotbal: Borussia Dortmund-Celtic Glasgow 7-1

Borussia Dortmund a realizat scorul serii de marţi în etapa a doua a Ligii Campionilor la fotbal, 7-1 cu Celtic Glasgow, pe teren propriu. MVP-ul...

Ce decizii ar putea lua Mark Rutte, noul secretar general al NATO

Zi istorică pentru NATO. Mark Rutte este de marți noul secretar general al Alianţei Nord-Atlantice. Jens Stoltenberg i-a predat ştafeta după un deceniu plin...

Ce promisiuni face Marcel Ciolacu pentru cota TVA în 2025

Marcel Ciolacu afirmă că nu va modifica cotele TVA din prezent, după alegeri. Și taxa pe valoare adăugată la alimente va rămâne tot la...
Ultima oră
Pe aceeași temă