Fondul Monetar Internațional se așteaptă la negocieri dificile pentru al treilea pachet de asistență financiară ce va fi acordat Greciei, a anunțat joi purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice, subliniind că FMI participă la noul plan cu condiția ca ceilalți creditori să reducă povara datoriei statului elen, scrie Agerpres.
”În privința reducerii datoriei, va trebui să existe un angajament specific, concret” din partea europenilor, a declarat purtătorul de cuvânt al FMI. Acesta a adăugat: ”Pentru a merge înainte, avem nevoie să înregistrăm progrese suficiente în estimarea reformelor, a angajamentelor, a implementării și a finanțării. Cu siguranță va fi un drum dificil, suntem abia la începutul procesului”.
Și directorul general al FMI, Christine Lagarde, a afirmat săptămâna trecută că organizația ar putea participa la un pachet ‘complet’ pentru a ajuta la redresarea economiei Greciei, pentru a face datoria țării sustenabilă și pentru a-i permite să obțină finanțare de pe piețele financiare.
Întrebată de postul francez de radio Europe 1 dacă FMI va participa la cel de-al treilea pachet de asistență financiară, în valoare de 86 de miliarde de euro (954 miliarde de dolari) pentru Grecia, Christine Lagarde a răspuns că FMI vrea să vadă programul ‘complet’ pentru Grecia și ce implică acesta. Atena are nevoie de o diminuare a poverii datoriei astfel încât acest pachet să fie viabil, susține oficialul FMI.
Conform Ministerului de Finanțe de la Atena, reprezentanții UE, BCE și FMI se vor afla în Grecia vineri pentru a începe negocierile pentru al treilea pachet de asistență financiară, în valoare de până la 86 miliarde de euro (93 miliarde de dolari). Negocierile tehnice sunt așteptate să se finalizeze în 12 august și acordul final până în 18 august.
Parlamentul grec a adoptat, în noaptea de miercuri spre joi, un al doilea pachet de reforme cerute de creditorii Greciei înaintea unui nou plan de ajutor, în ciuda dezertărilor din tabăra premierului Alexis Tsipras. Potrivit numărătorii finale, 230 de parlamentari din 298 prezenți au votat pentru adoptarea unei reforme a justiției civile și punerea în aplicare a unei directive europene privind băncile, 63 au votat împotrivă, iar cinci s-au abținut.
Grecia a achitat luni Fondului Monetar Internațional o serie de arierate în valoare totală de aproximativ două miliarde de euro (2,2 miliarde de dolari) și nu se mai află în incapacitate de plată. Tot luni, Grecia a plătit luni 4,2 miliarde de euro, reprezentând principalul și dobânzile dintr-un împrumut acordat anterior de BCE, și a rambursat un credit de 500 milioane de euro către Banca Centrală a Greciei.