Dacă vrei să atragi toate privirile, nu ai decât să-ţi iei un Batmobil. Celebra maşină a lui Batman a fost scoasă la licitaţie pe eBay. Aceasta poate fi achiziţionată de oricine plăteşte 640.000 de dolari. Nu este chiar cea mai ieftină maşină din lume, dar cu siguranţă îşi merită banii.
Mecanicii de la Putsch Racing s-au decis să ansambleze, ceea ce ei numesc, primul Batmobil din lume propulsat de un motor cu turbină.
Aceştia au declarat că maşina este înregistrată în SUA, deci poate fi condusă fară probleme atât în oraşe cât şi în afara acestora.
Sub capota Batmobilului se află un motor turbo Boeing de elicopter. Motorul are o putere de 385 CP, tocmai bun pentru un automobil care cântăreşte aproape o tonă şi jumatate.
Un iPad ataşat la bordul maşinii ajuta la monitorizarea motorului şi la alergearae tipului de combustibil folosit: Jet A, kerosen sau diesel.
Pentru fanii Batman sau pentru cei care sunt dspuşi să plătească 640.000 de dolari pe o maşină, Batmobilul poate fi alegerea potrivită. Desigur, viitorul posesor va avea nevoie de o glugă şi o pelerină neagră pentru ca tacâmul să fie complet.