11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialUimirea de pe chipul ticăloşilor

Uimirea de pe chipul ticăloşilor

Toţi oamenii de bună-credinţă, victime ale unor sisteme care îi spoliază, îi umilesc, îi strivesc şi-i dezumanizează, păstrează speranţa secretă că vor ajunge să apuce ziua când sistemul cade în pulbere. Li s-a întâmplat recent românilor, deci ei ştiu cum este. E timpul să li se mai întâmple o dată, pornind de la cel mai recent scandal, care prezintă toate simptomele unui sfârşit de epocă. Uimirea citită pe chipul ticăloşilor care credeau că vor profita la nesfârşit de sistemul alcătuit din complicităţi şi abuzuri controlate de ei, atunci când îşi văd prăbuşirea, este răsplata supremă, şi săracă, şi bogată, a celor de care se abuzează. Poate astfel în­ţe-

­legem şi cruda pedagogie, indirecta com­pensaţie ce se degajau din spectacolul exe­cuţiilor publice de odinioară. Luând parte la ele, omul din stradă îşi spăla frustrările, ura mocnită, umilinţele şi vedea chiar geana unei iluzorii dreptăţi la orizont. Sigur că au fost şi nedreptăţi, procese de „vrăjitoare” sau sumare execuţii bazate pe concluzii pripite. Cam astfel de argumente încep să invoce şi cei implicaţi în uriaşa găinărie justiţiară coagulată în jurul acestui Voicu.

Cică reţelele mediatice nu ar avea dreptul să amplifice debitul telefonic guraliv, de o pilduitoare complexitate, al acestui agent de influenţă, de pe vremea când se credea deasupra tuturor legilor, bulibaşă peste tribunalele ţării, plutind în osânza autosatisfacţiei şi în convingerea că e protejat de un multiplu, infailibil blindaj al şantajului. Iată că presa poate sluji chiar se­ –
tea de dreptate şi nu e totdeauna doar reci­pi­entul curiozităţii frivole, cum se crede. Iar dacă ni se spune că acest scandal şi ste­­no­ –
gramele strecurate presei sunt doar răzbu­narea unui clan al puterii asupra altuia, nu ne rămâne decât să aşteptăm dezvăluiri de aceeaşi natură şi dinspre altă tabără.

Dar ceea ce se întâmplă deocamdată este enorm! Chiar şi cei mai familiarizaţi cu mediul românesc al combinaţiilor ţesute din bacşişuri, abuzuri, reţineri de informaţie, falsificări de acte, minciună şi capcane vor fi fiind surprinşi de amploarea sistemului, construit migălos de acest individ sărac cu duhul. Iar ca Voicu apar din umbră atâţia alţii, unii cu fruntea lată doar cât două degete, invers proporţională cu ceafa, cu burdihanul şi mitocănia lor cât se poate de abundente. Alţii au ceva mai mult ştaif, ba chiar şi diplome, precum şi o relativă uşurinţă în a alinia argumente. Cu toţii însă, pe lângă carenţe de caracter, par a fi abonaţii unei logici de cauciuc în care corupţia e considerată ceva firesc numai fiindcă o practică şi alţii! Dacă acei „alţii” ar începe să fie cinstiţi, poate că şi judecătorii din arhipelagul Voicu le-ar urma exemplul… Până atunci, aceşti oameni se vor considera, în sinea lor, fără pată sau, oricum, nişte cetăţeni normali, respectabili chiar, în poziţia lor socială, nici măcar atât de corupţi, şi care se vor închina cu smerenie în faţa icoanelor, de Paşti!

Pivniţele României infestate cu toată vermina postdecembristă încep să-şi deverseze conţinutul în canalele de scurgere ale actualităţii. Miroase urât, se vede că societatea era ameninţată cu o infecţie generală. Ciuma intrase in situ.

Iar acum atâţia „cunoscători”, analişti, iniţiaţi în secretele combinaţiilor şi în logica ezoterică ce distribuie puterea insinuează că nimic nu se va schimba, nici după ce scandalul a urcat până în grinda societăţii româneşti. Poate nu-i chiar aşa! Poate de astă dată peştele nu mai poate fi înecat, ticăloşii, măcar cei principali, nu vor mai scăpa nepedepsiţi, iar sistemul justiţiei tarifate din România îşi va da duhul. Să sperăm!

Nu de alta, dar s-au ivit deja câteva sute de revoltaţi chiar din interiorul sistemului juridic. Îmi place să cred că ei cer schimbări din temelie, nu doar ajustarea unor proceduri sau adoptarea unor noi raporturi ierarhice. Îşi vor fi adus aminte că au copii care ar putea să-i întrebe, în viitorul apropiat, ce au făcut pe vremea corupţiei? Îşi vor fi amintit cu câtă perfidie domnise prece­dentul sistem al puterii monopolizante din România pretinzând, tot aşa, că ar fi infailibil, de neclintit, menit să dureze o mie de ani precum cel de-al treilea Reich. Teama şi laşitatea au fost cimentul fostei societăţi comuniste româneşti. Imposibil să fi rămas sacii plini cu acelaşi ciment. Cinste acestor oameni ai legii care îşi riscă situaţia şi cariera de dragul dreptăţii. Poate vor deveni un exemplu şi pentru legiuitorii parlamentari care tolerează sau chiar perpetuează, interesaţi, precaritatea legislativă din România, această casă cu uşile şi ferestrele încă larg deschise pentru toate abuzurile. 

Cele mai citite

Mașinile cu motoare puternice sunt mai predispuse la accidente, conform studiilor – Grafic

Șoferii începători sunt sfătuiți, de obicei, să-și cumpere mașini ieftine cu motoare mici pentru a căpăta experiență de condus și pentru a evita accidentele....

ONG-urile nu au tratament preferențial, trebuie să raporteze ce fac cu banii ca și societățile comerciale

Organizațiile neguvernamentale (ONG) nu beneficiază de un tratament preferențial ci, dimpotrivă, trebuie să raporteze ce fac cu banii, așa cum sunt obligate și societățile...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă