11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialUE vrea să înfiinţeze în Kosovo o Curte internaţională pentru crime de...

UE vrea să înfiinţeze în Kosovo o Curte internaţională pentru crime de război

Noua jurisdicţie, căreia i se opun atât puterea, cât şi opoziţia din Kosovo, ar urma să vizeze un presupus trafic de organe în care ar fi fost implicate forţele kosovare şi care a fost deja subiectul unui raport al Consiliului Europei (CoE), a anunţat sâmbătă o sursă europeană la Priştina, anunţă AFP, citată de Mediafax.

Această "Curte specială, care va face parte din sistemul judiciar al Kosovo (…), va avea sediul în Kosovo, dar procedurile sensibile, inclusiv interogarea unor martori, vor avea loc în afara ţării (…)", se arată într-un comunicat emis de către Delegaţia UE la Priştina.

Trafic cu organele prizonierilor sârbi

În 2010, un raportor CoE, Dick Marty, a publicat un raport cu privire la un presupus trafic de organe organizat de către gherila kosovară albaneză separatistă şi vizând prizonieri sârbi, în timpul războiului.

În acest document, Marty l-a vizat pe fostul şef al gherilei, Hashim Thaçi, în prezent premierul Kosovo, dar acesta dezminţit cu fermitate.

Raportul citează aproximativ 500 de victime ale acestor crime.

UE a lansat ulterior, în 2011, o anchetă condusă de către un procuror american, Clint Williamson, cu scopul de a verifica acuzaţiile formulate în "raportul Marty".

Un raport al acestei anchete urmează să fie publicat "la jumătatea lui iunie" şi ar putea să fie urmat de o "inculpare", a declarat pentru AFP o sursă din cadrul Ministerului kosovar al Justiţiei, care a solicitat protecţia anonimatului.

Într-o vizită la Priştina, un reprezentat de rang înalt al diplomaţiei americane, Johnathan Moore, a discutat cu lideri kosovari, inclusiv Thaçi, despre crearea Curţii internaţionale, potrivit presei locale.

Obiectivul acestei instituţii "este de a se concentra asupra rezultatelor raportului domnului Marty", a declarat Moore pentru cotidianul kosovar Koha Ditore.

Delegaţia UE la Priştina subliniază că "această Curte (nu va viza) Kosovo şi (gherila separatistă) din cadrul Armatei de Eliberare a Kosovo"

"Va fi vorba despre anchetarea unor suspiciuni cu privire la crime grave comise de către persoane", se arată în comunicat.

Crearea Curţii este necesar să fie aprobată de către Parlamentul kosovar.

Războiul din Kosovo s-a soldat cu 13.000 de victime, majoritatea albanezi kosovari. El s-a încheiat cu atacuri aeriene NATO asupra Serbiei, care au pus capăt operaţiunilor de reprimare întreprinse de către forţele sârbe asupra separatiştilor kosovari şi civililor albanezi din Kosovo.

Cele mai citite

ONG-urile nu au tratament preferențial, trebuie să raporteze ce fac cu banii ca și societățile comerciale

Organizațiile neguvernamentale (ONG) nu beneficiază de un tratament preferențial ci, dimpotrivă, trebuie să raporteze ce fac cu banii, așa cum sunt obligate și societățile...

ONG-urile nu au tratament preferențial, trebuie să raporteze ce fac cu banii ca și societățile comerciale

Organizațiile neguvernamentale (ONG) nu beneficiază de un tratament preferențial ci, dimpotrivă, trebuie să raporteze ce fac cu banii, așa cum sunt obligate și societățile...

Iohannis spune că nu s-a gândit la reintroducerea serviciului militar obligatoriu și nici n-o va cere

Președintele Klaus Iohannis a declarat că nu și-a pus problema de reintroducere a serviciului militar obligatoriu în România și a precizat că nici nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă