7 C
București
vineri, 31 ianuarie 2025
AcasăSpecialUE plăteşte românilor castraveţii aruncaţi

UE plăteşte românilor castraveţii aruncaţi

Miniştrii agriculturii din UE vor acorda compensaţii pentru fermierii europeni ce au avut pierderi din cauza epidemiei E.coli. Decizia urmează sa fie luata la reuniunea specială ,marţi, după ce comerţul a fost grav afectat de bacterie, transmite NewsIn

„Sperăm că vom ajunge la un acord de principiu marţi”, a spus Roger Waite, purtător de cuvânt al comisarului pentru agricultură, Dacian Cioloş.

Iniţial, Germania a acuzat ca sursă a epidemiei castraveţii bio din Spania, dar ulterior şi-a recunoscut greşeala. Luni, Germania a apărat măsurile luate. „Aveam suspiciuni, deci a fost corect să dăm avertismente corespunzătoare legate de consum”, a spus secretarul german Annette Widmann-Mauz la o reuniune a miniştrilor UE ai sănătăţii.

Ea a spus că bacteria era atât de agresivă, încât a trebuit să se urmeze fiecare pistă.

Waite a spus că măsurile compensatorii vor fi „la nivelul Uniunii”, pentru că a fost afectat comerţul din întreg blocul european.

UE a trimis experţi în Germania pentru a ajuta autorităţile să identifice sursa epidemiei de E.coli, care s-a soldat până acum cu cel puţin 21 de morţi în Europa. „Deja avem echipe în Germania pentru a asista autorităţile în accelerarea procesului şi pentru a se asigura că toate pistele posibile sunt urmate”, a declarat comisarul european pentru sănătate.

„Este o criză majoră şi trebuie să ne asigurăm că nu se va repeta”, a subliniat el.

„Vrem să ne exprimăm iritatea faţă de modul în care a fost gestionată criza, lezându-se interesele ţării noastre”, a spus ministrul spaniol al sănătăţii, Leire Pajin. „Vrem să cerem despăgubiri pentru pagubele majore, chiar ireparabile suferite de Spania şi vom cere şi CE să îmbunătăţească sistemul de alertă în siguranţa alimentelor”, a subliniat ministrul.

Ministrul spaniol şi comisarul european au discutat înainte de reuniunea miniştrilor sănătăţii din UE.

Ministrul agriculturii din Saxonia Inferioară, Gert Lindemann, a anunţat duminică faptul că seminţe germinate şi muguri cultivaţi în acest land federal ar putea fi la originea epidemiei de E.coli, soldat cu 22 de morţi, din care 21 în Germania.

Germania urmează să emită în curând un avertisment prin intermediul sistemului europeană de alertă rapidă, în legătură cu suspiciunile că seminţe germinate se află la baza răspândirii bacteriei E.coli, au anunţat duminică surse din Comisia Europeană.

Noile informaţii pun într-o situaţie stânjenitoare Germania, care anterior dăduse vina pe fermele spaniole şi în special pe castraveţii bio cultivaţi acolo că ar fi sursa infecţiei.

Peste 2.150 de persoane din Germania au fost infectate cu E.coli enterohemoragic (EHEC), peste 600 dintre ele dezvoltând sindrom uremic hemolitic (HUS), o afecţiune a rinichilor ce poate fi fatală.

Cazurile de îmbolnăvire s-au concentrat în nordul Germaniei, în special zona Hamburg, iar în cazul persoanelor infectate din alte 12 ţări s-a dovedit că toate, cu excepţia uneia, călătoriseră în nordul Germaniei.

Cele mai citite

Poliția din Țările de Jos a dat publicității fotografiile a doi dintre suspecții arestați în furtul tezaurului dacic

Poliția olandeză a publicat fotografiile a doi dintre suspecții arestați, joi, bănuiți că ar fi fost implicați în jaful de la Muzeul din Drents,...

Poliția din Țările de Jos a dat publicității fotografiile a doi dintre suspecții arestați în furtul tezaurului dacic

Poliția olandeză a publicat fotografiile a doi dintre suspecții arestați, joi, bănuiți că ar fi fost implicați în jaful de la Muzeul din Drents,...
Ultima oră
Pe aceeași temă