Elena Udrea a afirmat, pe Facebook, că Dan Voiculescu a tras sforile pentru nominalizarea lui Hellvig la şefia SRI şi că tot ceea ce va face Hellvig la SRI va fi să se supună ordinelor date de Coldea.
"Am spus în denunţul pe care l-am făcut la Parchet că viitorul şef SRI va fi ales de Coldea. Iată că aşa este! Singurul lucru pe care Eduard Hellvig îl va face acolo este să ia poziţie de drepţi în faţa adjunctului său cu patru stele. De altfel, este obişnuit cu aceasta ipostază din campania electorală pentru prezidenţiale. Îl felicit pe Dan Voiculescu – nu credeam că, în puşcărie fiind, va putea să-şi numească propriul om în fruntea principalului serviciu de informaţii din România", a scris Udrea.
De asemenea, deputata l-a rugat pe jurnalistul Ion Cristoiu să publice însemnările din jurnalui ei cu privire la relaţia dintre Hellvig şi Coldea.
"Îl rog pe domnul Ion Cristoiu să facă publice însemnările din jurnalul meu referitoare la Hellvig şi Coldea ca să vedeţi că lucrurile se întâmplă exact aşa cum am spus eu că se vor întâmpla încă din noiembrie", a mai spus fosta lideră PMP
În final Udrea a precizat că are voie să comenteze pe marginea altor subiecte decât a dosarelor în care este implicată.
PS. Ca să nu existe trepidaţii la RomâniaTv şi Antena3, fac precizarea că am voie să comunic pe orice alte teme decât cele legate de cauza penală în care s-a dispus arestul la domiciliu.