21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialUcrainenii vor decide prin referendum dacă aderă la NATO

Ucrainenii vor decide prin referendum dacă aderă la NATO

Președintele ucrainean Petro Poroșenko a afrmat că posibilitatea aderării Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică va fi decisă printr-un referendum organizat în toate regiunile ţării, conform site-ului Kyiv Post, informează Mediafax.

„Problema aderării Ucrainei la NATO este una fundamentală; voi organiza un referendum prin care poporul va decide”, a declarat Poroşenko, după vizita efectuată în Franţa.

El a subliniat, în acest context, că aderarea la Uniunea Europeană este prioritară, dat find faptul că Ucraina este o ţară europeană.

 „Europa nu poate fi completă fără Ucraina”, a precizat Poroşenko.

„În momentul de faţă, s-a renunţat la pacea postbelică şi la sistemul internaţional de acorduri”, a explicat Poroşenko, care a denunțat „agresiunea” ce vizează Ucraina.

Liderul de la Kiev a subliniat că în estul Ucrainei confruntările continuă, evidenţiind necesitatea găsirii unor „mecanisme” pentru a ţine la distanţă părţile beligerante.

„Crimeea va fi mereu regiune ucraineană, este parte integrantă a Ucrainei”, a spus liderul ucrainean.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă