În perioada aceasta, în presa din Ucraina, Rusia, dar şi din Occident s-a discutat mult pe tema „Ucraina – doi ani de la Maidan“. Semnalele care vin nu sunt deloc îmbucurătoare. Zona devine tot mai instabilă, mai ales din motive sociale şi economice. Din păcate, nici conflictul armat nu dă semne să se fi încheiat. În rândurile ce urmează o să mă opresc asupra câtorva date economice şi statistice.
Date. Numărul celor care cred că fenomenul luptei împotriva corupţiei nu s-a îmbunătăţit, ci s-a înrăutăţit e tot mai mare: la începutul anului 2015 era de 36%, acum este de 44%.
În ce priveşte siguranţa vieţii, lucrurile arată aşa: în 2013 aveam 40% mulţumiţi şi 50% nemulţumiţi. Astăzi procentele arată cu totul altfel: 30% mulţumiţi şi 60% nemulţumiţi.
Aprecierea nivelului de trai: la sfârşitul lui 2013 aveam 38% de mulţumiţi şi 58% de nemulţumiţi, iar astăzi cei mulţumiţi au scăzut sub 30%, iar cei nemulţumiţi au ajuns la 70%.
În ce direcţie se îndreaptă ţara: în septembrie 2014, în jur de 48% susţineau că ţara se îndreaptă într-o direcţie bună şi 36% susţineau că direcţia este proastă. Astăzi, în jur de 55% susţin că direcţia este greşită.
Cum este apreciat Guvernul Iaţeniuk: în august 2014, el era apreciat pozitiv de 57% dintre respondenţi şi de 36% negativ. La începutul lui 2016, doar 15% îl apreciază pozitiv, iar numărul celor care-l apreciază negativ a ajuns la cota dramatică de peste 80%.
Indicii economici: în 2015, PIB-ul a scăzut cu 10,4%, producţia a scăzut cu 16%, iar inflaţia a atins 43,3%. Băncile au pierderi de peste 77 miliarde de grivne.
Forbes dădea la finele anului 2015 un amplu tabel cu indicii macroeconomici ai Ucrainei. Să privim atent câteva dintre aceste date, în tabelul de mai jos.
Presa occidentală. Der Spiegel titrează mare: Ucraina după revoluţie – au câştigat bătălia, dar au pierdut libertatea. Cităm: „Acum doi ani, la Kiev a învins revoluţia. Schimbarea puterii însă a avut un preţ mare. Dar pentru ce a fost plătit acest preţ? Acum în Ucraina este la putere nu libertatea, ci oligarhia“. Deutsche Welle trage şi acesta un semnal de alarmă afirmând că două forţe „clatină barca: oligarhii şi naţionaliştii“. The Guardian susţinea acum o săptămână: „Instabilitatea economico-politică din Kiev duce la creşterea superiorităţii poziţiei Rusiei. Dar acesta nu e un motiv pentru a nu face nimic“.
Foreign Policy făcea afirmaţii destul de grave: „Acum ştim cine conduce cu adevărat Ucraina… Conflictul guvernamental din ultima vreme ne-a dovedit controlul total al oligarhilor asupra ţării“.
Concluzii minime
1. Maidanul a înlocuit o putere coruptă cu alta, însă se pare că noua putere nu e mai puţin coruptă decât cea veche. Şi-a schimbat doar punctul de sprijin. Pe cât timp?
2. Tot mai mulţi analişti occidentali observă că, de fapt, noua configurare a puterii post-Maidan a dus la o întărire şi o monopolizare a puterii în mâna unei oligarhii tot mai consolidate.
3. Războiul geopolitic între cele două blocuri – UE & SUA (mai ales SUA), pe de o parte, şi Rusia, pe de altă parte – a dus la izbucnirea unui război civil care a destabilizat toată regiunea şi chiar la pierderi teritoriale ale Ucrainei, cum e cazul Peninsulei Crimeea. Acest război a dus la o instabilitate politică, economică şi socială tot mai dramatică. Preţul imens al acestui război geopolitic este plătit de cetăţeanul simplu.
4. „Dacă Ucraina va avea o creştere de 4% anual, ea are nevoie de 20 de ani ca să ajungă la nivelul lui 2013.“ Nu o zic eu. O zice Saakaşvili, actualul guvernator al Odessei şi unul dintre oamenii-cheie ai noii puteri.
5. Ar fi soluţii? Culmea e că soluţiile care se întrezăresc vin dinspre artizanii politicii externe ai SUA. Kissinger, care vizitează mai nou Moscova, susţine tot mai făţiş poziţia „căii finlandeze“ şi cere Occidentului să nu inducă starea de „cetate sub asediu“. Până şi „duşmanul de moarte“ al Rusiei, Zbigniew Brzeziński, susţine o astfel de variantă. Ce înseamnă asta? În cazul dat: o colaborare între UE şi Rusia care să garanteze integritatea teritorială Ucrainei, mișcarea în ambele direcţii, colaborarea economică cu ambele blocuri, interzicerea colaborării cu orice bloc militar etc. Întrebarea principală este însă următoarea: după escaladarea acestui conflict, mai este posibilă o renegociere?
(VEZI GALERIA FOTO PENTRU UN GRAFIC CU MAI MULTE DATE PE ACEASTĂ TEMĂ)
