3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialTurul ciclist al României: Andrei Nechita, primul român care a îmbrăcat tricoul...

Turul ciclist al României: Andrei Nechita, primul român care a îmbrăcat tricoul galben, după patru ani

Caniculă a fost cuvântul de ordine şi în cea de-a doua zi a ediţiei din acest an a Turului Ciclist al României. Pe o arşiţă de peste 35 de grade Celsius cei 65 de rutieri au luat startul din Brăila pe traseul : Brăila- Tecuci – Bârlad – Vaslui, cu o lungime de 187 de km. Încă de la kilometrul 37 au evadat primii trei rutieri, acestora li s-au adăugat cinci, apoi încă doi, iar din plutonul de zece s-au desprins pe final doi ciclişti care au stat în frunte până la final. Din păcate, calitatea drumului a fost foarte proastă, câţiva concurenţi înregistrând pene de cauciuc încă de la ieşirea din Brăila.

Etapa a fost câştigată de grecul Ioannis Tamouridis, care a fost urmat de bulgarul Yovcho Zhivkov Yovchev, ocupantul poziţiei secunde, şi de moldoveanul Victor Mironov. Reprezentantul nostru Andrei Nechita a avut şi în a doua zi de competiţie o evoluţie excelentă şi a încheiat al patrulea în etapa care a avut loc duminică. La Vaslui primirea a fost triumfală, zeci de localnici aplaudând îndelung sosirea cicliştilor. Mai mult, elevii şcolii nr 2 , care au câştigat un concurs de educaţie rutieră, împreună cu o echipă de majorete de la şcoala nr. 5 din localitate, i-au aşteptat pe premianţii etapei formând un culoar festiv cu biciclete şi fustiţe multicolore.

Marea bucurie a vasluienilor şi a tuturor românilor participanţi la Mica Buclă a fost că Andrei Nechita, vasluian de origine, a reuşit să înregistreze cel mai bun timp după primele două zile de concurs şi a îmbrăcat tricoul galben care se acordă liderului la general al cursei, o premieră românească după patru ani de aşteptare. „Sunt extrem de fericit că am mers bine. Sper să reuşesc să păstrez tricoul galben până la final, dar sunt conştient că va fi extrem de greu mai ales că adversarii mei fac parte din echipe unite şi puternice care îi ajută foarte mult în cursă”, a spus Nichita imediat după cursă.

Tricoul verde, al căţărătorilor, a fost atribuit italianului Alessandro Calderan (Cycling Team Friulli), cel roşu, al sprinterilor, a intrat în posesia moldoveanului Victor Mironov, în vreme ce tricoul alb pentru cel mai combativ ciclist i-a revenit grecului Ioannis Tamouridis. Tricoul albastru, pentru rutierul român cel mai bine clasat, i-a revenit dinamovistului Răzvan Jugănaru, iar tricoul alb acordat de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, pentru cel mai bun tânăr roman, lui Alexandru Grădinaru, de la echipa naţională

 

Cele mai citite

Programul de guvernare propune stimulente pentru tinerii absolvenți și subvenții pentru angajatori

Tinerii absolvenți care se angajează pentru prima dată cu un contract de muncă pe perioadă nedeterminată vor primi o primă de stabilitate pe o...

Croația reintroduce serviciul militar obligatoriu, după 16 ani de suspendare

Ministerul Apărării din Croația, membră NATO din 2009, a anunțat marți că, începând cu ianuarie 2025, va demara procesul de reintroducere a serviciului militar...

Investitorii în fondurile private, blocați în China: Regulile stricte și economia încetinită opresc ieșirile

Investitorii majori în fondurile private de acțiuni se confruntă cu probleme grave în China, neputând să-și lichideze participațiile sau să listeze companiile din portofoliu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă