Atunci când s-a comis o nedreptate flagrantă, o instigare la ură, când acestea se adaugă altora multe, devenite sistematice, când acestea sunt recunoscute unanim şi fără dubiu, suntem datori să ne solidarizăm cu victima în virtutea calităţii noastre de oameni liberi şi de cetăţeni, nu de „breaslă“, neavând nicio importanţă ce, cum şi nici măcar dacă scriem.
Mai ştiţi cum începe Anna Karenina? „Familiile fericite sunt toate la fel. Familiile nefericite sunt fiecare altfel.“ Parafrazându-l pe Tolstoi, aş zice: cei care se solidarizează în apărarea unei nedreptăţi flagrante au un text unic. Cei care refuză să se solidarizeze au o mie de texte şi pretexte, fiecare altfel.
Protestul „celor 500“ (deveniţi între timp aproape 600, jurnalişti, publicişti etc.) a fost un astfel de text unic. L-a semnat cine a dorit. N-au existat condiţii prealabile. N-am întrebat câte articole a scris fiecare, de ce tip erau aceste articole ori de care parte a baricadei politice au stat semnatarii de-a lungul timpului, ce patroni au sau au avut, nici nu le-am numărat păcatele de presă sau din alte locuri. Vor fi fost şi de astea, desigur, dar oamenii s-au simţit solidari cu persoanele hăituite şi insultate de Antena 3 – adică, mai ales, dar nu numai, cu Andreea Pora – şi „au vorbit“ într-un unic glas, semnând.