4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialTurism în 2012: care vor fi cele mai ieftine destinaţii

Turism în 2012: care vor fi cele mai ieftine destinaţii

Când planificaţi concediul de vară, este bine să ştiţi, din timp, cum vor evolua preţurile şi care sunt trendurile în materie de călătorii. Pentru a cheltui cât mai puţin şi a beneficia de cât mai multe avantaje, trebuie să faceţi rezervări din timp. Prin urmare, cum va evolua turismul global în acest an?

Trecând peste incertitudinile legate de viitorul, pe termen scurt, al zonei euro, economia globală se află într-o uşoară creştere, iar turiştii şi companiile îşi vor mări bugetele pentru călătorii de afaceri sau de plăcere. Ritmul de creştere al bugetelor va respecta, însă, ritmul de creştere economică, potrivit BBC.

Creşteri în Asia, India şi America de Sud

Creşterea cererilor din domeniul turismului va duce, în 2012, la creşterea preţurilor pentru transport, combustibil, cazare şi mâncare, înregistrându-se cele mai mari salturi în regiunile cu dezvoltare rapidă, precum Asia, India şi America de Sud. Numărul călătoriilor de afaceri spre şi dinspre Japonia se vor înmulţi, însă turismul va stagna, forţând scăderea preţurilor într-o ţară care a fost considerată, mult timp, ca fiind una dintre cele mai scumpe din lume.

Europa

În Europa lovită de criză, cererea şi preţurile se vor aplatiza. Companiile europene ar putea reduce cheltuielile extravagante prin eliminarea claselor business în cadrul transportului aerian, prin ofertele de cazare la hoteluri din clasa medie şi prin oferte de călătorie cu maşina sau cu trenul, eliminând transportul aerian.

SUA

În SUA, preţurile de cazare la hoteluri vor continua să crească în marile oraşe de pe coastă, precum New York, Boston, Washington D.C., Los Angeles şi San Francisco, însă vor stagna în centrul SUA, unde creşterea economică este mult mai lentă. Preţurile biletelor de avion din SUA sunt cu 10-20% mai scumpe decât în urmă cu doi ani şi tind să rămână ridicate, mai ales după scăderea capacităţii de transport şi a consolidării bugetare.

Preţul biletelor de avion

Preţul petrolului a scăzut la aproximativ 100 de dolari barilul (de la 120 de dolari, în aprilie 2011), ceea ce duce la stabilirea unui plafon maxim al creşterii preţurilor transporturilor aeriene. Preţurile transporturilor intra-europene ar putea scădea uşor, în cazul în care situaţia economică va duce la scăderea cererii. În SUA, preţurile sunt ridicate, şi vor continua să crească, pe măsură ce companiile aeriene îşi vor reduce capacitatea de transport. În India, companiile low-cost au redus preţurile mult prea mult şi mult prea repede, ceea ce înseamnă că vor trebui să le crească pentru a supravieţui pe piaţă. În ciuda apariţiei tot mai multor companii asiatice low-cost, tarifele se vor afla într-o continuă creştere, împreună cu cererea pentru călătorii în şi dinspre întreaga regiune. În 2012, aeroportul internaţional din Beijing va deveni cel mai aglomerat aeroport din lume, depăşind aeroportul internaţional Hartsfield-Jackson din Atlanta, SUA.

Costurile de cazare

Marile state ale lumii se confruntă cu o explozie imobiliară în domeniul hotelier, iar fluxul constant al apariţiei noilor locuri de cazare ar trebui să plafoneze preţurile camerelor de hotel în marile zone turistice ale lumii. După mai mulţi ani de creşteri constante ale costurilor de cazare, acestea se vor modera în supra-aglomeratul Shanghai, un fenomen similar petrecându-se la New York. Pe de altă parte, preţurile cresc cu 20-30% pe an în oraşele aflate în plină dezvoltare, precum Sao Paulo şi Rio de Janeiro din Brazilia, unde piaţa imobiliară nu a reuşit să ţină pasul cu boom-ul cererilor pentru cazare.

Ofertele turistice

Diferenţele de preţuri dintre ofertele turistice din sezonul de vârf şi cele din afara sezonului se vor adânci peste tot în lume. Dacă sunteţi îndeajuns de flexibili încât să călătoriţi în Europa pe timpul iernii, în India în anotimpul ploios sau în deşert şi în frumoasele staţiuni de ski europene pe timpul verii, veţi avea parte de tarife foarte convenabile. În sezonul de vârf, însă, pregătiţi-vă să vă goliţi portofelul aproape peste tot în lume.

Dispozitivele mobile

Smartphone-urile vor deveni şi mai importante decât până acum şi vor fi folosite pentru a deschide uşile hotelurilor şi pentru a plăti cu „portofelele mobile”, în detrimentul cardurilor de credit. În plus, vor exista mult mai multe promoţii menite să încurajeze folosirea telefoanelor mobile pentru a face rezervări şi pentru a gestiona rezervările de călătorie.

Cele mai citite

Serviciile de piață domină economia: cele mai multe întreprinderi și salariați

Mai mult de jumătate dintre întreprinderile active din România (52%) au fost anul trecut în domeniul Serviciilor de piață, sector care a raportat și...

Antreprenorii mici, blocați în activitatea economică

Micii antreprenori cer o soluție rapidă pentru a-și putea continua activitatea fără impedimente legislative Intrarea în vigoare a Ordinului 181/2023 al Ministerului Afacerilor Interne (MAI)...

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...
Ultima oră
Pe aceeași temă