6.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecialTsipras vrea un referendum în cadrul partidului Syriza. Cum își motivează decizia

Tsipras vrea un referendum în cadrul partidului Syriza. Cum își motivează decizia

Premierul de extremă-stânga al Greciei, Alexis Tsipras, propune convocarea unui referendum în cadrul partidului Syriza, duminică, pe tema măsurilor de austeritate convenite cu creditorii internaţionali, informează Mediafax.

Într-un discurs rostit în faţa celor 200 de membri ai Comitetului central al Syriza, Tsipras a evocat „decizii dificile”, propunând organizarea, duminică, a unui referendum intern pe temă măsurilor stabilite cu Eurogrup.

„Oricine vrea un alt guvern sau un alt premier trebuie să spună. Cei care cred că acesta este cel mai prost memorandum convenit cu creditorii trebuie să ne spună”, a adăugat Tsipras.

O facţiune din cadrul formaţiunii de extremă-stânga Syriza – Platforma Stângii – se opune măsurilor convenite de Alexis Tsipras cu creditorii internaţionali.

În acest context, Tsipras a propus şi organizarea unui congres extraordinar al Syriza în septembrie, pentru stabilirea noii strategii guvernamentale. „Îndemn pe toată lumea să asume responsabilitatea, pentru unitatea partidului Syriza”, a declarat Tsipras.

Liderii zonei euro au ajuns, pe 13 iulie, la un acord cu partea elenă pentru negocierea unui al treilea program de asistenţă financiară, care să permită rămânerea Greciei în zona euro. Grecia şi-a asigurat restructurarea datoriilor şi finanţarea pe termen mediu în cadrul unei pachet în valoare de 86 de miliarde de euro care va permite ţării să rămână în zona euro. Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăţi.

Cele mai citite

Românii își schimbă obiceiurile culturale: preferă festivalurile și obiectivele turistice, arată noul barometru de consum

Cel mai recent Barometru de Consum Cultural relevă o schimbare semnificativă în obiceiurile culturale ale românilor în 2023, aceștia preferând experiențele culturale în aer...

Sadiq Khan, primarul Londrei, îl acuză pe Donald Trump de rasism și islamofobie

Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, i-a reproşat preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, că l-a atacat în timpul primului său mandat (2017-2021) din...

Investițiile străine în România cresc, dar numărul noilor companii cu capital străin scade semnificativ

Italia deține cel mai mare număr de firme (53.411) înregistrate în România Investițiile directe ale nerezidenților în România au totalizat 5,362 miliarde de euro în...
Ultima oră
Pe aceeași temă