Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Adrian Păunescu a fost scos din Ateneul Român, în jurul orei 12.40, în aplauzele a mii de persoane care vor merge la Biserica Boteanu, unde va fi oficiată slujba de înmormântare, informează Mediafax.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Adrian Păunescu a fost scos din Ateneul Român, unde a fost depus sâmbătă seară, în aplauzele celor veniţi să-şi ia rămas bun de la poet. În acelaşi timp, zeci de persoane cântau imnul Universităţii Craiova „Oltenia, eterna Terranova”, iar o femeie a intonat apoi „Deşteaptă-te, române”. Oamenii au aruncat cu flori spre cortegiu.
La momentul difuzării acestei ştiri, câteva mii de persoane se află în zona cuprinsă între Ateneu şi Biserica Boteanu.
Adrian Păunescu va fi înmormântat duminică, în jurul orei 14.00, pe Aleea Scriitorilor din cimitirul Bellu din Capitală. În acelaşi timp, la cimitirul Bellu din Capitală, garda militară se pregăteşte să primească cortegiul, poetul urmând să fie înmormântat cu onoruri militare.
De altfel, la cimitirul Bellu se află deja câteva sute de oameni care aşteaptă pe aleea principală cortegiul.
Vineri, sâmbătă şi duminică, mii de oameni au venit, cu flori şi lumânări, pentru a-şi lua rămas bun de la poet, la sediul Uniunii Scriitorilor şi la Ateneul Român.