4.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialTrupul neînsufleţit al actriţei Ruxandra Sireteanu, depus miercuri, la Teatrul Nottara din...

Trupul neînsufleţit al actriţei Ruxandra Sireteanu, depus miercuri, la Teatrul Nottara din Capitală

Trupul neînsufleţit al actriţei Ruxandra Sireteanu, care a murit, marţi dimineaţă, la vârsta de 70 de ani, va fi depus miercuri, între orele 14.00 şi 18.00, în Foaierul Mare al Teatrului Nottara din Bucureşti.

Actriţa Ruxandra Sireteanu a murit, marţi dimineaţă, la vârsta de 70 de ani. Managerul Spitalului Sfânta Maria din Bucureşti a declarat pentru Mediafax că actriţa era internată de 2-3 zile şi fusese supusă unei intervenţii chirurgicale, însă, marţi dimineaţă, aceasta a decedat. Acesta a mai precizat că Ruxandra Sireteanu suferea de o maladie cronică veche. Potrivit reprezentanţilor teatrului, actriţa suferea de cancer.

Citeşte şi: A murit actriţa Alexandra Sireteanu

Născută pe 20 decembrie 1943, la Craiova, fiica actorului Nicolae Sireteanu, Ruxandra Sireteanu a debutat la vârsta de 9 ani pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, cu rolul Maia din „Platon Krecet”, în regia lui Alexandru Finţi.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică la clasa profesorilor Ion Finteşteanu şi Sanda Manu.

A susţinut numeroase recitaluri de poezie atât în România, cât şi în Suedia (Malmö şi Göteborg) şi Grecia (Atena şi Salonic).

În anul 1968 a primit o bursă de două luni la Paris, la Maison des jeunes, condusă de Jean-Louis Barrault şi Tania Balachova.

Din 1972, Ruxandra Sireteanu a jucat la Teatrul Nottara din Bucureşti.

În perioada 1992 – 1995 a fost profesoară la Facultatea de Teatru a Universităţii Hyperion din Bucureşti.

Printre filmele în care a jucat se numără „Divorţ… din dragoste” (1992), „Capul de răţoi” (1992), „Crucea de piatră” (1994), „Această lehamite” (1994), „Aştept provincia” (1995), „Terente – Regele bălţilor” (1995), „Niki Ardelean, colonel în rezervă” (2003), „Dulcea saună a morţii” (2003), „Păcală se întoarce” (2006).

Totodată, Ruxandra Sireteanu a făcut dublaje la desene animate şi şi-a împrumutat vocea sa pentru personaje din spectacole de teatru radiofonic, dar şi din lungmetraje animate, precum „Universitatea monştrilor” (2013), „Croods” (2013), „Turbo”, „Ralph Strică-Tot” (2012), „Winnie de pluş” (2011), „Coraline” (2009).

Cele mai citite

Zona Euro, tot mai în urmă față de SUA în cursa economică

Economia zonei Euro continuă să piardă teren în fața Statelor Unite, potrivit unui raport al Comisiei Europene publicat vineri. Prognoza de creștere pentru Zona Euro...

Numărul cazurilor de rujeolă crește vertiginos la nivel mondial

În 2023, numărul cazurilor de rujeolă la nivel mondial a crescut cu 20% față de 2022, ajungând la 10,3 milioane, conform estimărilor Organizației Mondiale...

Aplicația Gemini de la Google, disponibilă pentru iPhone

În lumea chatbot-urilor AI, prezența constantă pe ecranul utilizatorului este esențială, iar companiile se grăbesc să dezvolte aplicații desktop și mobile pentru a oferi...
Ultima oră
Pe aceeași temă