Tranzactia anului, a deceniului si chiar a intregii epoci postceausiste, in materie de economie capitalista privata, consuma deja energie analitica pe masura valului de petrol kazah ce sta sa innegreasca Marea Neagra. Senzationalul afacerii incheiate de dl Dinu Patriciu ocupa spatiile comentariului public, pe buna dreptate. Din cel mai "vanat" magnat al mandatului Basescu, Patriciu se transforma in cel mai bogat roman al tuturor vremurilor. Plutocratul pursange, transformat, mai mult de presedinte decat de justitie, in tapul ispasitor al jafului veros la care a fost supus statul in ultimii ani, iesise din vizorul mass-media o data cu epuizarea fazei de cercetare la Parchet a dosarelor sale.
Acum, brusc, cazul Patriciu devine unul al succesului sau al loviturii pe piata economica. In prim-plan apar afaceristul victorios, dar si omul cu un chip mai epuizat si mai posomorat decat cel ilustrat si interogat ad nauseam de reporteri la iesirea din Parchet. Aceasta figura trista a celui care incheie cea mai mare afacere din istoria Romaniei este dublata si de anuntarea unor intentii filantropice, prin fundatii si fonduri in beneficiul tinerilor si al intereselor comune din Romania si Republica Moldova, care uimesc prin generozitate. Cel mai bogat, mai darnic si mai trist roman a dat in cateva interviuri explicatii cvasicomplete privind tranzactia. Umbra asternuta pe chipul dlui Patriciu ramane insa un mister. In cele ce umeaza voi incerca sa aproximez, in regim speculativ psihologist, vor spune unii, dar si pe baza datelor din terenul realitatii, cateva raspunsuri la intrebarea: de ce-ar fi trist Dinu Patriciu?
Orice epilog fericit al unei incercari prelungite devine pentru oamenii realisti si sensibili un prilej de dubii si intrebari suplimentare. Pentru Dinu Patriciu, presedinte director general al grupului ex-sovietic Rompetrol, viata devine mult mai grea. El intra in competitia cu obstacole, in care arbitrii rusi, europeni, asiatici si americani sunt exigenti si nemilosi atunci cand miza este petrolul pe care-l ravnesc in acelasi timp. In Rusia, Putin si-a intemnitat rivalii imbogatiti din petrol si dornici de ascensiune politica, iar in Irak sau Kuweit americanii au declansat razboaie in jurul sondelor ramase de izbeliste. Un motiv posibil al melancoliei dlui Patriciu are de-a face si cu tribulatiile sale judiciar-politice din Romania. Ce urmeaza in procesele impotriva sa? Cum isi va modula strategiile anti-Patriciu Traian Basescu, in situatia unei posibile inlaturari de la putere a guvernului Tariceanu II, dar si dupa transformarea Rompetrolului in cel mai solid argument al pretentiilor geo-politice romanesti la Marea Neagra, atat de familiare presedintelui si sustinute de partenerul american?
Un anumit "status inconsistency", cum spun cercetatorii cauzelor razboiului, creat prin dezechilibrul intre cifrele din contul personal si faima sa euroasiatica, pe de o parte, si deficitul cronic inregistrat in relatiile cu factorul de putere dominant, presedinte si servicii secrete, in interior, pe de alta parte, poate fi un alt motiv de serioasa preocupare pentru dl Patriciu. Ce-i drept, si pentru dl Basescu.
Kazahstanul este o republica parlamentara, cu un regim politic puternic autoritar, intinsa pe 3,5 milioane de km patrati, cu 14 milioane de locuitori. Stepele sale nesfarsite sunt o prelungire spre sud a Siberiei. Nordul tarii, in jurul capitalei Astana, si al bazei de operatiuni spatiale sovietice de la Baikonur este populat de rusi. Tratatele occidentale si dorintele numerosilor partizani ai doctrinei euroasiatice recomanda insistent o federatie ruso-kazaha, ca singura solutie de depasire a dificultatilor de identificare a unui stat inca incert.
Kazahstanul face pare din aliante de securitate si economice controlate de Moscova. Independenta sa economica relativa, intarita de prezenta capitalului occidental nu poate fi negata, dar tendinta dominanta este aceea de apropiere de Rusia si de detasare de Occident. Situatia are de-a face si cu eforturile Moscovei de consolidare a unui pol antioccidental, inclusiv prin manipularea pietelor energetice. Rompetrol se coloreaza euroasiatic, tocmai in aceasta perioada de puternice modificari in avantajul Rusiei. Controlul rusesc asupra infrastructurii de transport a petrolului kazah spre Marea Neagra si Marea Mediterana sporeste chiar in aceste zile, in timp ce interesele unor giganti energetici occidentali ca Shell, Eni sau BP sunt tot mai ingradite prin vointa politica a guvernului kazah.
Kazahstanul se va invecina prin Rompetrol, brusc, si o data cu el, in premiera istorica absoluta, Grupul tarilor de la Shanghai, inclusiv Rusia, China si intr-un fel Iranul, cu bazele americane de la Mihail Kogalniceanu. Nu Nato si UE s-au apropiat de Asia, ci Asia bate acum la portile lor sau va fi in situatia sa intre chiar si fara sa mai bata. Dl Patriciu devine astfel un Marco Polo sau Spatar Milescu, in sens invers. Daca-as fi in locul lui, mi-ar fi frica, inainte de a ma felicita.
Dl Dinu Patriciu este fiul unui "cavaler de industrie" din perioada interbelica, doctor in petrol si mine in Germania Republicii de la Weimar, apoi un ilustru profesor si director de societate petroliera multinationala, in Romania anilor ‘30 si ‘40. Dupa 1947, Valeriu Patriciu a cunoscut persecutia politica si marginalizarea profesionala. In tinerete, tatal miliardarului de azi a fost beneficiarul unor burse si ajutoare ale Regatului roman. Continuarea acestei traditii, si in bransa, si in ajutorarea tinerilor saraci si merituosi, ca Mecena insa, impune respect. Ea poate semnala revenirea la o traditie in care oameni ca Bratianu sau Mociornita asociau spiritul etic al ortodoxiei cu cel protestant al capitalismului, in modul cel mai natural.
In sfarsit: poate gandul ca, dupa ce a creat prima firma privata in 1990, care se numea Alpha, atinge acum Omega maximei prosperitati, cu cele mai bune intentii pentru binele public, in chiar momentul in care biografia sa personala continua fie tratata oficial, in propria tara, cu inversunata suspiciune si neincredere sa fie intr-adevar cheia tristetii lui Dinu Patriciu? Sau poate tristetea lui Patriciu ramane si problema noastra, atunci cand ne judecam semenii mai vrednici si norocosi cu prea pripita si rauvoitoare invidie?
