22.8 C
București
marți, 25 iunie 2024
AcasăSpecialTrenurile internaţionale din Grecia au fost anulate, inclusiv cele spre România

Trenurile internaţionale din Grecia au fost anulate, inclusiv cele spre România

CRIZĂ. Românii nu mai pot ajunge în Grecia cu trenul. Administraţia căilor ferate din Grecia a anulat toate trenurile internaţionale de pe teritoriul ţării, inclusiv cele care asigură legătura cu România, din cauza dificultăţilor financiare, relatează site-ul Novinite.com, citat de mediafax.

Trenurile care asigură legătura Greciei cu Bulgaria, România, Turcia, Macedonia şi Serbia nu vor mai circula.

Administraţia căilor ferate din Grecia, care are datorii foarte mari, a luat această decizie pentru a implementa un plan de relansare financiară, explică societatea bulgară a căilor ferate BDZ.

În perioada 11-17 februarie, cele două trenuri de la Bucureşti către Salonic via Sofia vor circula numai până la punctul de trecere Kulata, de la frontiera bulgaro-greacă. După 17 februarie, aceste trenuri vor circula numai între Bucureşti şi Sofia.

Trenul internaţional care urma să efectueze sâmbătă după-amiază legătura între Salonic şi Sofia a fost anulat. De asemenea, cele patru trenuri care efectuează cursa Sofia-Salonic şi retur dimineaţa şi după-amiaza au fost anulate începând de sâmbătă.

BDZ va despăgubi toţi pasagerii care au achiziţionat deja bilete către Salonic.

În ultimul an, programul trenurilor Sofia-Salonic a fost schimbat de mai multe ori, din cauza grevelor din Grecia.

Cele mai citite

Republica Moldova și Ucraina încep oficial negocierile de aderare la UE

Uniunea Europeană, pe de o parte, şi Ucraina şi Republica Moldova, pe de altă parte, lansează oficial astăzi, la Luxemburg, negocierile menite să permită...

VIDEO. Julian Assange a fost eliberat

"Julian Assange este liber", părăsind Marea Britanie şi închisoarea de înaltă securitate de lângă Londra unde a fost încarcerat timp de cinci ani, a...

Republica Moldova și Ucraina încep oficial negocierile de aderare la UE

Uniunea Europeană, pe de o parte, şi Ucraina şi Republica Moldova, pe de altă parte, lansează oficial astăzi, la Luxemburg, negocierile menite să permită...
Ultima oră
Pe aceeași temă