-0.4 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialTrei români pretindeau că sunt poliţişti şi jefuiau turişti în Roma

Trei români pretindeau că sunt poliţişti şi jefuiau turişti în Roma

Trei cetăţeni români pretindeau că sunt agenţi de poliţie şi jefuiau turişti în Roma, fiind surprinşi în flagrant delict şi arestaţi.

Cei trei, cu vârste cuprinse între 40 şi 54 de ani, au fost arestaţi imediat după ce, pretinzând că sunt poliţişti, furaseră 310 euro de la doi turişti indieni, în centrul capitalei Italiei, scrie Mediafax, care citează pagina online a agenţiei Adnkronos.

Cei trei le arătau turiştilor legitimaţii false de poliţişti şi, profitând de neatenţia acestora la controlul bagajelor, le sustrăgeau banii.

Asupra suspecţilor au fost găsiţi banii furaţi de la turiştii indieni. Pe numele celor trei români au fost emise mandate de arestare preventivă.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă