9.9 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialTrei paşi

Trei paşi

O definiţie la zi pentru ţara noastră ar putea suna, în aceste zile, cam astfel: România este ţara cu politicieni corupţi unde 55% din absolvenţii de liceu au căzut la bacalaureat, iar instituţiile statului caută crocodili pe râul Lăpuş. Deşi dependentă de ultimele ştiri şi comentarii din presă, o asemenea definiţie ar fi şi exactă, şi adecvată, întrucât îndărătul celor trei elemente ale ei (corupţie în politică, eşec al sistemului în învăţământ şi aberaţii în funcţionarea instituţională) se află aceeaşi constatare: instituţiile, sistemul, statul au luat-o razna şi nu funcţionează.

Desigur, se vorbeşte de reforma statului. Să presupunem că aceia care o aduc în discuţie nu au doar mijloacele de a o transforma în realitate şi concepţia chibzuită pentru a realiza acest deziderat, ci şi voinţa de a porni la o asemenea dificilă întreprindere. Chiar şi aşa, reformă înseamnă să faci un pas azi, unul mâine, să avansezi treptat, din aproape în aproape, prin iniţiative convergente, împlinind treptat înnoirea atât de necesară.

Care ar fi prima mutare? Să obişnuieşti oamenii din instituţie cu ideea că un zvon nu e o informaţie credibilă şi că filmul „Fălci” al lui Steven Spielberg nu se petrecea pe plajele marine din… Maramureş? Să faci oamenii să înţeleagă – indiferent dacă sunt elevi, părinţi sau dascăli – că atunci când pică la examene mai mult de o treime din copii nu mai este vorba despre lipsa lor de performanţă, ci de cea a profesorului care nu a ştiut să îi înveţe sau, şi mai rău, a manierei de a înţelege actul educativ? Să evidenţiezi eroarea în care se află toţi cei ce confundă politica cu furtul şi cu prostitul cetăţenilor, cu bunul plac pe banul public, cu iresponsabilitatea, cu sforăiala şi umflarea penelor la microfon şi pe ecran?

Reformele repară greşeli sectoriale, dar ajung ele pentru schimbarea viziunii, a năravurilor şi a detaliilor punerii ei în practică? E ca şi cum ai încerca de unul singur, cu o dăltiţă şi un ciocan, să termini piramida lui Keops… Sistemul pare indestructibil nu pentru că ar funcţiona impecabil, ci pentru că atât cei care îl reprezintă, cât şi ceilalţi, care l-ar vrea pus la pământ, gândesc cam la fel.

Am asistat în ultimii ani la campanii împotriva corupţiei iniţiate şi purtate cu avânt de inşi cel puţin suspectaţi de a fi corupţi ei înşişi. (Funcţiona aici o idee „pragmatică”: să îl sprijinim pe X, corupt 33% şi dornic de a da o lovitură adversarilor lui, pentru a-i doborî pe Y şi pe Z, fiecare dintre cei din urmă fiind corupt în proporţie de cel puţin 62%! Nu s-a observat că, odată ajuns învingător, X îşi putea „regla” nivelul de corupţie direct către 75%, ca unul de-acum nestingherit de concurenţa altor corupţi.) Am observat – buimaci – cum reducerea aparatului de stat a avut loc prin noi angajări de… rude ale angajatorilor.

Am trăit şi reforma din şcoli realizată prin închidere de unităţi şcolare şi tăieri de bugete, după cum am supravieţuit şi înnoirii sistemului de sănătate prin desfiinţarea de spitale şi exoduri de specialişti în afara ţării. Trăind în această oximoronie care instaurează constant, repetitiv, monoton, o tensiune între ce se spune şi ce se întâmplă, înfundaţi tot mai adânc în incapacitatea unei bune măsurări a efectelor şi în necalificarea pentru orientarea în direcţia bună a evoluţiilor româneşti, aşteptăm soluţiile din afară, de la străini, socotiţi calificaţi în primul rând pentru că nu aparţin ambianţei noastre şi nu neapărat pentru meritele lor de evaluatori corecţi.

Faptul îi îndreptăţeşte pe diverşii observatori de departe ai fenomenului să vorbească despre gena noastră recesivă de robi, de reflexele noastre de obedienţă orientală, datorată, pasămite, turcirii, de imaturitatea noastră civică şi politică, de incapacitatea de a depăşi bălmăjeala buimacă ori declarativismul populist. Iar asemenea verdicte reamintesc mai vechi stigmate ce asociau calitatea de a fi valah cu banditismul sau cu superficialitatea, cu butaforia şi contraperformanţa.

Odată stabilite asemenea verdicte, la mare distanţă şi, vezi bine, cu deplină imparţialitate, o serie de contemporani ai noştri atâta aşteaptă pentru a se alinia, la rându-le, socotind că „nu există performanţă românească”, „suntem o cultură tânără şi imatură”, „statul nostru este împrumutat şi, neizvorând din tradiţii proprii, e contrafăcut şi nefuncţional din naştere”, „cărţile publicate în România sunt 0″, „ca să contezi trebuie să pleci în străinătate”, „patriotism = caca-maca” etc. Iar asta mai confirmă o dată verdictele de peste frontiere, dându-le o nouă legitimitate şi înfundând nu doar percepţia străină despre noi, ci chiar şi pe noi înşine, în glodurile desconsiderării de sine şi de ceilalţi.

Pentru a curma tot acest şir de consecinţe nefaste, propun trei primi paşi punctuali. Primul: să renunţăm la căutarea de crocodili în geografiile patriei. Al doilea: să regândim educaţia pentru scopul ei suprem, acela de a forma inşi educaţi. Şi al treilea: să socotim din nou că orice reformă politică începe cu noi înşine, necerând altora ceea ce noi nu suntem dispuşi să facem.  

Ovidiu Pecican este  profesor la Universitatea Babeş-Bolyai

Cele mai citite

Consecințele unui linșaj mediatic

Lapidarea doctorului Cătălin Cârstoiu în piața publică este cea mai clară radiografie a societății românești. Nimeni din breasla medicală nu i-a sărit în apărare,...

Consecințele unui linșaj mediatic

Lapidarea doctorului Cătălin Cârstoiu în piața publică este cea mai clară radiografie a societății românești. Nimeni din breasla medicală nu i-a sărit în apărare,...

Taiwanul mulțumește Statelor Unite pentru ajutorul militar de 2 miliarde USD

Guvernul din Taiwan a mulțumit Statelor Unite pentru ajutorul militar de circa 2 miliarde de dolari care a fost aprobat de Congres. Pachetul de ajutor...
Ultima oră
Pe aceeași temă