28.7 C
București
vineri, 26 iulie 2024
AcasăSpecialTrei ofiteri ai Jandarmeriei Constanta au fost destituiti

Trei ofiteri ai Jandarmeriei Constanta au fost destituiti

Conducerea Inspectoratului General al Jandarmeriei Romane a dispus eliberarea din functie a trei ofiteri cu functii de conducere din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Constanta. Motivul emiterii a fost „favorizarea producerii unui eveniment grav prin indeplinirea defectuoasa a atributiilor si sarcinilor de serviciu”.

Vinovati de aceste fapte sunt inspectorul sef al IJJC, Gheorghe Harabor, primul-adjunct al inspectorului-sef, Constantin Damian, si ajunctul inspectorului-sef, Constantin Andriescu. Un militar in termen, aflat la volanul unui autoturism al jandarmeriei, a accidentat grav un batran de 72 de ani pe trecerea de pietoni. Inspectoratul general al jandarmeriei considera ca daca cei trei ofiteri si-ar fi supravegheat mai bine subalternii, incidentul nu s-ar fi intamplat.
Functia de inspector-sef la IJJ Constanta este indeplinita, incepand de ieri, de catre colonelul Stelian Gudacu, care ocupase pana acum functia de prim-adjunct al directorului general al Directiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucuresti. Acesta a fost imputernicit sa ocupe functia de inspector-sef pentru o perioada de sase luni. Masurile drastice au fost luate la sedinta Consiliului Militar al Jandarmeriei Romane, la care au participat chestorul-sef Anghel Andreescu, secretar de stat in Ministerul Administratiei si Internelor, si generalul de brigada Costica Silion, inspectorul general al Jandarmeriei Romane. Acesta a declarat ca nu este dispus sa faca nici un compromis care ar atinge imaginea Jandarmeriei si a Ministerului de Interne, si ca valul demiterilor va continua. Hotararea a fost facuta publica joi seara, insa abia ieri dimineata „subiectii” au fost instiintati in mod oficial. Demiterile ar putea avea un substrat politic, in sensul ca majoritatea conducatorilor institutiilor de stat sunt „epurati” odata la patru ani, dupa alegerile generale insa, oricum ar fi, incidentul cu pensionarul lovit de autoturismul jandarmeriei nu poate fi trecut cu vederea.

Cazul „Pistolul mitraliera”, prima bila neagra

Inspectorul sef Gheorghe Harabor a mai trecut printr-o situatie jenanta la inceputul lunii martie a acestui an, atunci cand a disparut din garnizoana jandarmeriei constantene un pistol mitraliera de calibru 7, 62. Comandamentul a anuntat autoritatile abia dupa doua zile, in speranta ca arma va fi gasita in interiorul unitatii. Gheorghe Harabor a jucat, la acea data, pe „numarul necastigator”, pentru ca ipoteza conform careia PM-ul nu a fost furat, ci s-a creat o incurcatura la rotatia echipamentului, nu s-a confirmat. Comandantii au fost acuzati ca musamalizeaza cazurile grave pentru a-si pastra scaunele. Daca atunci, sefii jandarmeriei constantene au scapat basma curata, in primul an de guvernare A.D.A. „sabia” IGJR a lovit in plin.

Operatiunea „Conducta”, o rusine

Jandarmeria constanteana a fost in repetate randuri implicata in scandaluri. Activitatea de paza si interventie la conducte a fost mai mereu „piperata” cu tot feluri de cazuri incredibile. Jandarmii au descoperit instalatii artizanale de dimensiuni „industriale”, care nu au putut fi montate fara ca oamenii legii sa inchida ochii. Cea mai „tare” captura a fost o teava clandestina lunga de nu mai putin de doi kilometri. Multe din instalatiile descoperite erau vechi, dar suferisera „modernizari” recente. Sectoarele de patrulare sunt impartite intre jandarmi si societatile de paza ale transportatorului de combustibil, iar cele doua parti se invinuiesc reciproc ori de cate ori este demascat un nou furt de carburanti. La fel de adevarat este si faptul ca efectivele IJJC sunt cu mult subdimensionate, comparativ cu nevoile judetului, dar acest lucru nu ar trebui sa influenteze politica interna a inspectoratului judetean.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă