Telenovela asta cu Elena Udrea care ”îşi asumă destinul” şi face semne misterioase cuiva, complicată cu melodrama Cristoiu et comp care se trezesc că nu ştiu pe cine să servească mai întâi, pe clienta acum căzută sau pe SRI, acum că din păcate au ajuns în conflict (să nu uităm citatele delicioase din cei de mai sus la deconspirările Turcescu şi următoarele) obscurizează câteva lecţii clare pe care trebuie să ni le însuşim rapid dacă nu vrem să rămânem doar cu audienţele record de zilele astea. Iată-le pe cele mai sigure:
Crima organizată transpartinică de genul Cocoş, Pescariu, Udrea trebuie diferenţiată net de corupţia politică sistemică, mai puţin spectaculoasă, dar pentru care avem dovezi din ce în ce mai multe. Hai să o lăsăm pe Udrea cu necazurile ei şi să ne ocupăm de mărturia lui Gabriel Sandu şi de multe altele, mai provinciale, în care reiese că oamenii care ajung în funcţii au misiunea să colecteze pentru partid, că există un mecanism centralizat, cu o ierarhie şi cert şi o evidenţă a mitei de partid. Ştim demult, eu am scris aici acum cinci ani de când cu cazul de la Camera de Muncă Braşov, unde tot personalul cotiza ca mită pentru un transfer de la guvernul central care era cofinanţarea unui proiect european. Un asemenea sistem exista în Italia, şi deşi s-a mai schimbat a supravieţuit mani pulite. E exclus ca la noi să nu găsim această ierarhie şi pe casierii întregului sistem, iar această organizare minează din temelii un partid, subminează ierarhia sa formală (numai cei care ştiu contează), face orice performanţă administrativă imposibilă (finanţarea partidului bate ca ierarhie orice obiectiv al oricărei agenţii de stat unde e numit respectivul) şi face democraţia un cuvânt gol, deci asta trebuie să fie prioritatea noastră. Sigur, e spectaculos şi amuzant că de vreo trei ani corupţii individuali îşi pun mita în declaraţia de avere, în cap cu miniştrii de interne şi şefii de servicii, dar peisajul e mai important decât copacii. Mecanismul de partid e cel care trebuie devoalat ca atare, partidele trebuie reformate complet, şi nu o să reuşim doar cu procuratura, trebuie să scădem costurile politicii. Tot din exemplul italian ştim că schimbările repetate de sistem electoral (cu scopul de a scădea corupţia politică) şi personalizarea politicii (prin uninominal şi votul transferabil) cresc enorm costurile individuale şi de partid. Să nu mai repetăm cei douăzeci de ani de experienţă italiană nefericită, ne trebuie un sistem cu costuri mai mici. Ăsta trebuie să fie obiectivul final al legii finanţării partidelor, ca şi al legii partidelor. Nu un sistem ideal, că nu există, ci modificări care să aibă ca impact o ieftinire a politicii, că altfel o să descoperim că nici Facebookul nu vine pe gratis şi poate fi şi el corupt.
Anticorupţia trebuie să devină mai transparentă şi mai sub control civil. Dacă parlamentarii nu mai vor să fie ascultaţi de servicii, perfect, trebuie să transferăm DNA şi DIICOT puterea de a cere mandate de ascultare. Dacă acest lucru nu există este că aceiaşi parlamentari care se plâng că sunt ascultaţi de servicii s-au opus ani de zile ca DNA să aibă aceste puteri. E mai clar acum unde funcţiona protecţia în regimul Băsescu, serviciile trebuiesc decuplate de sistemul judiciar, dar fără slăbirea celui din urmă. Că pentru cei care sunt speriaţi de cum cad toate realizările regimului Băsescu precum popicele, tribunalele au evoluat pe bune, mulţii judecători care au condamnat pe corupţi sunt mai curajoşi decât generaţia dinaintea lor sau ei înşiţi acum câţiva ani, să nu aruncăm copilul cu apa. Mulţi procurori au evoluat şi ei, chiar dacă depindeau pentru informaţii de servicii asta nu îi face mai puţin profesionişti, este clar că magistraţii au progresat şi sunt mai autonomi. Dar trebuie şi procuratura şi curţile superioare să facă o treabă mai convingătoare la capitolul transparenţă, la repartizarea aleatorie a cazurilor, de exemplu, să ofere celor care depun plângeri un sistem de urmărire, procuratura e complet netransparentă şi electronic primitivă (şase luni a luat unui intern SAR să digitalizeze arhiva cazurilor DNA, transformându-le într-o bază de date, deşi e şi mai ieftin şi mai avantajos să fie din pornire organizate aşa; la Parchet e şi mai rău, nu există arhivă online), şi asta subminează încrederea oamenilor în mod inutil. Lumea sprijină anticorupţia, vedem de la sondaje la satisfacţia şoferilor de la Cobălcescu care mă duc la aeroport la cinci dimineaţa şi îmi arată mândri dubele poliţiei judiciare care pleacă la arestat demnitari. Unii sar peste cal- de au ajuns unii să cheme DNA să investigheze cum e alocat premiul de poezie Eminescu- dar mare parte din români se bucură şi văd un câştig. Bineînţeles, anticorupţia e o parte mică din buna guvernare, dar nu e vina DNA că în rest nu se face nimic. Nu spun azi ce trebuie făcut, că am făcut-o de multe ori, destul să vă uitaţi pe rapoartele anticorupţie pentru Comisia Europeană de pe anticorrp.eu. Şi câtă vreme nu sunt ca la Antena 3, adică chiar pe banii urmăriţilor penali, ne trebuie şi o presă şi o societate civilă care ţin ochii pe anticorupţie şi sunt critici faţă de ea. Critica e sănătoasă, dacă e pe cazuri concrete şi nu ideologică şi găunoasă, ca la unii autori care se autodefinesc de stânga şi care afirmă -fără a fi aflat că un argument nu devine mai bun prin repetiţie- că atâta vreme cât există inegalitate dreptul la spolierea statului de către cei puternici ar trebui respectat. De acord că societatea civilă nu trebuie să fie clienta DNA şi ANI, adică să trăiască pe banii lor, dar mi se pare că urmărirea cu discernământ a cui face asta, de la Codru Vrabie care lucra cu dl. procuror şef Amăriei sub Năstase, la generaţiile noi de profitori care au mai multe granturi decât experţi, e mai de folos decît afirmarea şi reafirmarea principiului. În rest, sigur că dacă altul decât Iohannis era succesorul lui Băsescu Udrea nu mai cădea, dar noi, România curată, în tandem cu colegii de Gazeta sporturilor am tot încercat să prevenim această excepţie atât cât am putut, Udrea, cu limbajul ei securistic, l-a ameninţat pe Tolontan că îl lucrează „informativ” iar pe mine că mă dă în judecată ca fiind „sursa zero” care depune mărturie despre reţeaua de afaceri a soţului ei, şi asta din anul 2009 (documentabil pe net)- noi nu mai aveam altceva ce face. Decât să ne minunăm de vocabularul ei.
În sfârşit, să nu se aleagă nimeni în Parlamentul viitor care nu ne dă în scris un contract prealabil semnat că va modifica legea Siguranţei naţionale şi serviciile nu vor mai avea vaste afaceri, nu vor mai fi patronii presei libere, nu vor mai sponsoriza reţele criminale. Acum mai bine de douăzeci de ani, atunci când s-a trecut legea actuală a Siguranţei naţionale, noi am luptat să nu aibă SRI dreptul să îşi facă SRL-uri şi alte asemenea şi am pierdut. Era Parlamentul lui Văcăroiu şi Iliescu. Ce uşor ar trebui să fie azi, cund suntem în NATO, să copiem legea Danemarcii, şi să ne upgradăm de la moştenirea lăsată de Securitatea lui Măgureanu! Aici va fi testul noului Parlament şi al şefilor de partide. Elena Udrea a indicat pe dl „Niro” ca unul din patronii de presă care e de fapt o faţadă a serviciilor. Nu e însă prima sursă. Telespectatorii de la B1 nu au avut avantajul celor de la Antene, care măcar ştiau că se uită la o televiziune începută cu banii Securităţii. Toţi patronii de presă care au ajuns zilele astea la pârnaie au avut relaţii cu Securitatea sau au făcut parte din ea, nu unul sau doi-toţi. Vântu era singurul arogant care se şi lăuda. Dl. Ghiţă, care e liber şi zglobiu, are avantajul contemporaneităţii- el nu a mai prins decât SRI. Ce fel de minte au cei care pretind că în România anticomunismul e depăşit, când douăzeci şi cinci de ani de la căderea zidului noi de abia reuşim să mai curăţâm presa de moştenitorii Securităţii, vorba lui Marius Oprea (şi să nu ne pripim, unii sunt de abia urmăriţi sau trimişi în judecată). E simplu: în afară de ei sau de servicii, nimeni nu a mai avut bani de presa politică, această proastă afacere. Acum, că de la şeful statului la Elena Udrea ştirile se dau în premieră pe Facebook, nu mai ai nici de ce să cumperi agenţii de presă, e prea scumpă manipularea.
Nu sunt ştiri bune că presa, serviciile şi partidele au problemele astea. Dar nu e nimic nou. Nou e că vorbim despre asta, şi să nu ne pierdem în picanterii, să ţinem ochii pe ţintă, pe ţara care vrem să ajungem, nu pe asta, de care doar dl. Ponta cred că poate fi mândru.
Puteți comenta textele Alinei Mungiu-Pippidi pe romaniacurata.ro.
