7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialTrei lideri sindicali ai minerilor au intrat în greva foamei la Petroșani

Trei lideri sindicali ai minerilor au intrat în greva foamei la Petroșani

Trei lideri sindicali ai minerilor din Valea Jiului au intrat miercuri după-amiază în greva foamei, solicitând demiterea conducerii Complexului Energetic Hunedoara, despre care susține că refuză dialogul cu sindicatele și că nu oferă explicații referitoare la viitorul companiei, informează Agerpres.

Protestul celor trei lideri se desfășoară în sediul CEH din Petroșani, aceștia afirmând că sunt deciși să continue greva foamei până când administrația își va prezenta demisia sau va fi demisă.

‘Conducerea CEH refuză dialogul social cu liderii de sindicat, să dea explicații, să ne punem la masă și să vedem cum putem scoate complexul din situația în care se află. (…) Facem un apel către noii guvernanți să preia situația de la CEH. Valea Jiului stă pe un butoi de pulbere care poate exploda dintr-o clipă în alta’, a declarat președintele sindicatului de la Mina Lonea, Vasile Păduraru, unul dintre greviștii foamei.

În paralel, o delegație a Sindicatului ‘Muntele’ și directorul general adjunct al CEH, Petre Nica, s-au deplasat la Mina Lupeni, în încercarea de a dezamorsa protestul minerilor din schimburile 1 și 2, început în cursul dimineții de miercuri.

Aproximativ 200 de mineri de la Exploatarea Lupeni au protestat miercuri în sala de apel a minei, nemulțumiți de reducerea săptămânii de lucru la patru zile pentru salariații TESA și din sectoarele auxiliare. Minerii afirmă că nu și-au primit mai multe drepturi din contractul colectiv de muncă, între care și tichetele masă pe lunile noiembrie și decembrie.

Potrivit secretarului general al Sindicatului ‘Muntele’, Ioan Ciubotaru, prin reducerea săptămânii de lucru angajații CEH din sectoarele auxiliare și TESA vor pierde aproximativ 25% din veniturile lunare.

Conform unei decizii luate de conducerea CEH, personalul auxiliar și TESA din cadrul companiei va sta acasă în prima zi din săptămână a lunii ianuarie și va fi plătit cu 75% din salariul tarifar.

Directorul general adjunct al CEH, Petre Nica, a comentat pe pagina sa de socializare că măsura ar urma să genereze o economie de 1,6 milioane lei la fondul de salarii, bani din care administrația CEH intenționează să cumpere materialele necesare pentru derularea activității de extracție a cărbunelui din subteran.

Administrația CEH a solicitat intrarea societății în insolvență, procesul fiind suspendat în așteptarea unei decizii a Curții de Apel Alba Iulia la acțiunea formulată de Sindicatul ‘Noroc bun’ de la Livezeni.

În cadrul CEH lucrează circa 5.300 de persoane, la minele Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan, precum și la termocentralele Mintia și Paroșeni.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Dan Petrescu rămâne pe banca CFR Cluj și primește o veste excelentă. Karlo Muhar revine în Gruia

Dan Petrescu a fost confirmat în funcția de antrenor al CFR Cluj, iar conducerea clubului i-a promis întăriri în perioada de mercato, inclusiv revenirea...

Mesajul transmis de președintele României, Klaus Iohannis, cu prilejul Crăciunului

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis marți, 24 decembrie 2024, un mesaj cu prilejul Crăciunului. "Crăciunul este o sărbătoare a generozității și a compasiunii, a...

Sonda NASA a ajuns la cea mai mică distanță de Soare din istorie

Sonda revoluționară Parker Solar Probe a NASA a intrat în istorie marți, zburând mai aproape de Soare decât orice altă navă de acest fel,...
Ultima oră
Pe aceeași temă