7.6 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialTrei foști șefi din cadrul APIA, cercetaţi sub control judiciar, pentru prejudicierea...

Trei foști șefi din cadrul APIA, cercetaţi sub control judiciar, pentru prejudicierea bugetului UE

Tribunalul Bucureşti a decis ca fostul director al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Gheorghe Benu, directorul adjunct Melinda Kerekeș și Anton Giminadis, șef serviciu, să fie cercetaţi sub control judiciar, respingând cererea procurorilor DNA de arestare preventivă.

Citeşte şi: Trei foști șefi din cadrul APIA, reținuți pentru prejudicierea bugetului UE. Care a fost schema de acțiune

Foștii directori din cadrul APIA și șeful de serviciu au fost reținuți, marți dimineață, de procurorii anticorupție, după ce ar fi prejudiciat bugetul Uniunii Europene cu 26 milioane de euro. Cei trei au avizat plătirea unei firme din Bulgaria cu aproximativ 26,7 milioane de euro, în cadrul programului european privind distribuția alimentelor pentru persoane defavorizate, pentru a livra ulei și făină, însă firma nu și-a îndeplinit obligația contractuală. 

Astfel, firma a livrat doar 2,68% din totalul cantității de ulei si 29% din totalul cantității de făină pe care ar fi trebuit să le aducă în România, însă a fost plătită pentru comandă.

Fostul director APIA, Gheorghe Dorel Benu, fosta directoare generală adjunctă, Melinda Klara Kerekeș, și fostul șef de serviciu  al Direcției Măsuri de Piață și membru al Comisiei de evaluare, Anton Giminadis, au fost reținuți pentru 24 de ore, începând cu 6 octombrie.  Benu și Giminadis sunt cercetați pentru abuz în serviciu asimilat infracțiunii de corupție în formă agravată și continuată, precum și spălare de bani, iar Kerekeș, pentru abuz în serviciu asimilat infracțiunii de corupție în formă agravată și continuată și instigare la spălare de bani. 

Cei trei foști șefi din cadrul APIA au aprobat două contracte de livrare de alimente (făină albă de grâu și ulei de floarea-soarelui), în cadrul programului european PEAD (Planul Anual de Distribuție de Alimente pentru persoane defavorizate), încheiate cu o firmă din Bulgaria, în mod nelegal, cu încălcarea condițiilor prevăzute în documentația de atribuire şi în caietul de sarcini privind cerințele minime de calificare (experiența similară, cifra de afaceri, bilanțuri și balanțe fiscale neînregistrate și nevizate de organul fiscal competent, ofertă financiară –preț neobișnuit de scăzut și nefundamentat credibil, scrisori de garanție bancară de bună execuție negarantate de o bancă din România ), arată procurorii anticorupție. 

”În acest fel, a fost produsă o pagubă bugetului general UE, reprezentând valoarea totală a contractelor de 26.543.008 euro și o vătămare a drepturilor și intereselor legitime ale APIA, obținându-se astfel, un folos necuvenit pentru persoanele ce controlau în fapt societatea comercială respectiv”.

În cazul contractului privind furnizarea de făină, societatea bulgară urma să valorifice cantitatea de orz pusă la dispoziție de UE, din stocurile de intervenție și, cu suma astfel obținută, să achiziționeze făină albă de grâu, pe care să o pună la dispoziția autorităților române care, ulterior, urmau să o atribuie către persoanele defavorizate. Deși a primit plată în avans, firma bulgară a livrat cantitatea de 5.966,842 tone făină din totalul de 36.250,177 tone, reprezentând un procent de aproximativ 16%.

În ceea ce privește cel de-al doilea contract, privind furnizarea de ulei de floarea-soarelui, achiziționat de pe piața comunitară din mijloacele financiare puse la dispoziție de Uniunea Europeană, până la momentul plății în avans, firma respectivă nu a livrat nicio cantitate de ulei. 

Deşi firma bulgară nu şi-a respectat obligaţiile stabilite în cele două contracte, inculpaţii Benu Gheorghe Dorel şi Giminadis Anton au dispus transferul sumei totale de 87.221.848,27 lei în echivalent euro, reprezentând contravaloarea transport ulei, contravaloare transport făină și contravaloarea uleiului, în avans, într-un cont bancar deschis la Bank of Cyprus Nicosia, cont ce nu figura nici în contractele de atribuire și nici în cererile de plată în avans, arată DNA. 

Anterior, inculpatul Giminadis Anton acordase ”bun de plată” facturilor emise de societate bulgară pentru plata în avans, a verificat și semnat certificatele de plată în avans, a semnat nota de fundamentare ce a fost ulterior înaintată spre aprobare directorului general al APIA, privind solicitarea de plată a sumei totale de 87.221.848,27 lei.

Transferul sumei de bani menţionate mai sus a fost efectuat de funcţionari APIA din subordinea inculpatei Kerekeș Melinda Klara, care au acţionat la instigarea acesteia din urmă. Ca rezultat al activității infracționale, firma din Bulgaria a obținut un folos necuvenit în valoare de 26,7 milioane euro, provenind din fonduri alocate de la bugetul general al Uniunii Europene. 

În anul 2012, în cadrul PEAD, România a beneficiat de fonduri europene pentru furnizarea de alimente din stocurile de intervenție pentru persoanele cele mai defavorizate din Uniunea Europeană. În acest sens, au fost derulate o serie de proceduri de achiziție pentru achiziționarea unui număr de 11 produse alimentare, între care făină albă de grâu și ulei de floarea soarelui. Din cele 11 contracte de furnizare produse alimentare încheiate în anul 2012, un număr de 9 contracte s-au finalizat cu livrarea integrală a produselor până la data de 28.02.2013, însă două contracte nu au fost executate corespunzător (cele de furnizare făină albă de grâu și ulei de floarea-soarelui).

 

Cele mai citite

Grupul FutureLife își extinde rețeaua din România prin achiziția clinicii Gynatal din Timișoara

Praga/Timișoara, 19 noiembrie 2024 – FutureLife, furnizor de top la nivel paneuropean de servicii de fertilizare in vitro (FIV) și genetică, care realizează anual...

Buffon, dezvăluiri fascinante! Care e cea mai mare slăbiciune a fostului portar italian

Gianluigi Buffon, considerat unul dintre cei mai mari portari din istoria fotbalului, a făcut dezvăluiri surprinzătoare în cadrul conferinței de lansare a autobiografiei sale,...

Ultrașii kosovari au afișat bannere provocatoare după meciul abandonat cu România

Suporterii din Kosovo și-au exprimat sprijinul pentru naționala lor în victoria contra Lituaniei, 1-0, prin mesaje afișate pe bannere, la câteva zile după incidentul...
Ultima oră
Pe aceeași temă