4.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialTraore, copilul răsfăţat din Gruia

Traore, copilul răsfăţat din Gruia

Lacina Traore şi-a construit o reputaţie de atacant care marchează din cele mai grele poziţii, dar şi care ratează cele mai clare ocazii. Jucătorul în vârstă de 20 ani le-a scos peri albi colegilor, suporterilor şi oficialilor de la CFR Cluj pe parcursul multor meciuri, dar rămâne unul dintre cei mai iubiţi jucători din lotul feroviarilor. Ivorianul şi-a făcut ultimul „număr” la Roma, când a lovit de două ori bara, odată în detrimentul unei pase care îl lăsa în faţa porţii goale pe Emmanuel Culio. Certat de colegi pe teren la fiecare astfel de „ispravă”, Traore este apărat de către şefi, care, deşi nu ascund faptul că nu le convine ineficacitatea propriului jucător, sunt conştienţi că o eventuală pedepsire a atacantului african i-ar putea tăia acestuia elanul. De asemenea, cum „Şuşu” este în atenţia echipelor mari ale Europei, oficialii campionilor vor să şi scoată o sumă cu multe zerouri pe un jucător care nu a costat nimic când a venit în Gruia.

Rezervă cu Braşovul?

„Nu pot fi supărat pe un jucător care ajunge în poziţie de finalizare. Eu prefer un atacant care ratează multe ocazii şi nu marchează nici un gol, în locul unui atacant care de-abia se vede pe parcursul unui meci. Foarte bine că Traore este egoist, aşa trebuie să fie un atacant, trebuie să atace poarta. El a mai ratat şi dintr-un metru, dar a dat şi multe goluri care au ajutat echipa”, l-a liniştit finanţatorul CFR-ului, Arpad Paszkany. Antrenorul Sorin Cârţu nu a dorit să comenteze ratările lui Traore, deşi a fost extrem de nervos în timpul meciului pe neinspiraţia atacantului său. „Sorinaccio” se gândeşte, însă, odată cu refacerea lui Saşa Bjelanovic, să îl lase pe ivorian pe banca de rezerve la meciul de duminică cu FC Braşov, iar alături de croat să evolueze Cristi Bud. Cârţu nu se poate gândi, totuşi, să-l ţină mai mult timp pe bancă pe Traore. „Am avut mare ghinion la Roma, dar nu ne putem supăra pe Traore. El este bijuteria echipei, un jucător de mare valoare de care avem, în continuare, mare nevoie”, a pus lucrurile la punct preşedintele campionilor, Iuliu Mureşan.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Statele Unite resping acuzațiile ONU privind genocidul în Gaza și critică raportul Human Rights Watch

Statele Unite au condamnat ferm concluziile unui comitet special al ONU care a sugerat că metodele utilizate de Israel în Fâșia Gaza „corespund caracteristicilor...

Numărul cazurilor de rujeolă crește vertiginos la nivel mondial

În 2023, numărul cazurilor de rujeolă la nivel mondial a crescut cu 20% față de 2022, ajungând la 10,3 milioane, conform estimărilor Organizației Mondiale...

Meseriile bine plătite care atrag tot mai mulți români: Opțiuni sigure și profitabile

Deficitul de personal calificat pe piața muncii din România a transformat meseriile precum electrician, instalator, bucătar sau mecanic în opțiuni extrem de atractive, atât...
Ultima oră
Pe aceeași temă