5.6 C
București
marți, 27 februarie 2024
AcasăSpecialTranziția. Următorii 25 de ani

Tranziția. Următorii 25 de ani

Duminica asta, la Cotroceni, am auzit vorbindu-se nemțește pe culoare. Să nu își facă nimeni griji: vorbitorii erau o doamnă foarte bătrână și un domn în cărucior cu rotile, doi invitați la petrecerea de instalare a lui Klaus Johannis. Probabil, dintre oamenii care veniseră cu unul din cele două autocare de Sibiu parcate în Leu. Vocea lor bătrână, de oameni trecuți prin istorie mi-a sunat straniu de cristalin și de deschis, și mi-am dat seama că nu numai primii douăzeci și cinci de ani de tranziție s-au încheiat (cum discut pe larg cu Vartan Arachelian în volumul nostru comun recent apărut), ci și al doilea război mondial. Și m-am bucurat.

Crăciunul anului 2014 ar trebui să aducă bucurie în casele românilor. A fost un an plin de încercări, dar un an bun. E un fapt indiscutabil pozitiv că românii au ales ca președinte pe cel care nu și-a împroșcat adversarii cu noroi, și nu pe favoritul care a trișat competiția: până la elevul din clasa zero lecția e clară și e bună și ar fi fost teribil să fie pe dos. E pozitiv că oamenii din țară și cei din străinătate s-au arătat solidari, arătînd că s-a terminat epoca salamului cu soia și a propagandei comuniste și că suntem din nou o familie. E amuzant că a ieșit drept cea mai frecventă căutare pe Google în anul 2014 ”ce e diaspora”. Diaspora e un cuvânt pretențios pentru oamenii care muncesc în străinătate, dar ei nu mai sunt, ca pe vremuri, plecați în străinătate, sunt ca mine, cu familia acasă. E pozitiv că cele două mari partide de dreapta se reunesc, semnificând sfârșitul guvernărilor oportuniste cu PSD și creând două blocuri politice clare, care trebuie să evolueze sau fiecare din ele va plăti clar prețul la alegeri, cum l-a plătit acum doi ani PDL și acum PSD. E minunat că forțele pro-europene, așa precare și parțial corupte cum sunt, au câștigat în Republica Moldova, și că avem ocazia istorică să tragem Moldova dincoace de frontiera europeană. Și dacă îmi permiteți o secundă să mă uit la Europa mare, la Europa mai mare, la Europa mediteraneană iubită de mine, e magnific că au câștigat seculariștii în Tunisia, această singură țară arabă unde constrângerile structurale ar putea da democrației o șansă. În România, în Moldova și în Tunisia, Europa dă bătălia aprofundării valorilor democratice și încă nu am câștigat decît victorii de etapă…dar e mai bună orice victorie decât o înfrângere.

La aceeași petrecere pentru susținătorii săi, constând în cele două partide, câțiva intelectuali (vreo patru, din care unul era așa stingher că se uita la tablourile de mare prost gust de pe pereți), noua sa echipă și mulți sibieni, noul șef al statului a spus celor prezenți că ”Sunteți aici pentru că într-o formă sau alta ați contribuit la această schimbare. V-a ieșit. Vă felicit”. Dincolo de umorul ardelenesc, pe care unii s-ar putea să nu îl guste, dar toată lumea ar trebui să ia aminte la el (acum o lună a mai făcut un banc cu Alina Gorghiu, și cred că unii regretă că n-au râs), trebuie spus cine erau persoanele pe care le vedeam eu din spate când auzeam aceaste felicitări. Erau Ioan Oltean și Roberta Anastase.

E greu de crezut că am câștigat în același timp alegerile noi- adică eu, Mihai Goțiu, Andreea Petruț, Mihai Bumbeș, Claudiu Crăciun și alți demonstranți din vinerea și duminica bucureșteană și clujeană- în același timp cu Ioan Oltean și Roberta Anastase. Îi iau pe ei ca exemplu: că mai erau pe acolo destui aspiranți la un loc în guvern pentru când o fi să cadă Victor Ponta (o să explic de ce acest lucru este inevitabil) a căror simplă vedere ar face pe unii din societatea civilă să ia foc instantaneu. Dar imposibil nu e. Numai, desigur, într-un singur fel: ca Roberta Anastase, care în vara lui 2011 racola primari prin Prahova în mod energic (de aia nu avea lumea de ce ieși la chemarea mea la demonstrație contra migrației în toamna lui 2014, când o făcea PSD), sau Ioan Oltean, sau alții ca ei, că nu numai pe ei i-am văzut, să priceapă că ei trebuie să se dea pe brazdă, și nu noi. Sau să se ducă acasă- dacă îi lasă DNA. În fond e mare lucru să scapi fără cicatrici- să vrei să o iei și de la capăt și să fii și mai mult decât ai fost e nu doar imoral, ci riscant. Nu există win-win pentru societatea civilă și anumite comportamente ale clasei politice din trecut. Șeful statului știe, că e un om lucid, e o rară combinație de om care e lucid, dar nu e revoluționar. E un reformist. Trebui să priceapă însă și unii din oamenii care m-au urmărit duminică cu priviri de-a dreptul speriate pe acolo. Nu e vorba să ne speriem, e vorba să fim lucizi. Schimbarea nu s-a încheiat, ea continuă pentru că reflectă o schimbare care s-a petrecut deja în societate. Cei cinci sute de mii de oameni dintre cele două tururi de pe România curată mi-au dat mie un mandat. Cei șase milioane de la alegeri au dat și ei- direct- un mandat către șeful statului. Obiectivul nostru nu e ascuns, el este în programul prezidențial: e vorba de planul de dezvoltare și de bugetul pe zece ani, de încheierea clientelismului, de raționalizarea statului. Noi nu ne vom face oameni politici, deci e loc destul de oameni politici, dar numai de cine pricepe că nu am mai scris a nu știu câta oară angajamente care rămân pe hârtie (prima dată am scris programul de guvernare în 1996, cum povestesc în cartea citată mai sus), mai ales că, în forme diferite, asta e ce a promis țara noastră și la integrarea europeană, și la tratatul fiscal, și la Banca Mondială pentru diverse împrumuturi. Poate nu s-o fi auzit prin toate filialele de partid, dar asta e: țara are nevoie de un deceniu de predictibilitate fiscală și dezvoltare rațională, din care apucăturile Dragnea-Udrea-Oltean (dau trei nume la întîmplare, multe ar mai putea fi date) trebuie eradicate. Deși cred că, oricum, ce am realizat la 18 noiembrie e pozitiv în sine, nu ne vom opri aici. Ce a făcut DNA în acești ani e eroic, dar nu s-a reflectat în schimbarea regulilor jocului din cauză că întreaga clasă politică a continuat să avanseze orbește și absurd printre trupurile celor căzuți, că nu se dăduse ordinul că s-a schimbat direcția de atac.

Dar acest ordin, inevitabil, stă să vină. Din ambele părți, că nu mai există salvare decât pentru cine pricepe. E regretabil că Victor Ponta nu a avut forța, cu avantajele pe care le avea, să fie cel care  dă primul tonul reformării PSD. Pentru cine se întreabă de ce am abandonat speranța că dl. Ponta va reuși reforma aceasta, că există la noi proști sau oameni rău intenționați care nu sunt capabili să judece după fapte, ci numai după afilieri (dacă ești cu x sau y, nu de ce anumite acțiuni ale lui x sau y pot fi sprijinite sau dimpotrivă), răspunsul este că premierul Ponta din 2014 a abandonat programul raționalizării fiscale al premierului Ponta din 2013, care a mers bine. Unde mai sunt prioritizarea investițiilor (asta pe care vreau să o structurez eu pe zece ani în programul Johannis) cu care luase ochii Băncii Mondiale, lăudată de mine aici? Îngropată, de cum a sunat clopotul pentru alegeri. De cum am aflat că asta urmează, practic în ianuarie 2014, am știut că Victor Ponta e o speranță irosită, deși în 2013 lucrurile merseseră bine. Cine e mult mai deștept ca mine și nu îi dădea nici o șansă nici în 2013 să se gândească că nu am pierdut un an, ci l-am câștigat. Orice an de investiții raționale e un an câștigat. Dar cât mai avem de făcut vedeți din faptul că în 2013, când eu scosesem ceasul să măsor timpul până cînd dl Ponta își va ține promisiunea de a publica online toate cheltuielile guvernamentale, Liviu Voinea, ministrul bugetului, dădea ordonanțe în care spunea autorităților publice că dacă nu spun și la Finanțe cît cheltuiesc nu li se mai plătesc facturile. Ăsta e statul, realist, pe care îl moștenim. Unul în care nici ministrul Finanțelor nu știe cât se cheltuiește.

Îmi pare rău că dl. Ponta, deși e printre puținii cu inteligența de a pricepe aceste lucruri, nu va mai avea ocazia să mai reformeze el nimic. Nu intru azi în detalii, dar nu cred că dl. Ponta mai poate scăpa de trecutul său. Nu numai campania infectă, nu doar miliardul aruncat pe cumpărat primari (deși sunt de părerea lui Moise Guran, că e de DNA chestia), dar alte lucruri din trecut stau să îl prindă. Nu văd vreo ieșire pentru el, iar dl. Dragnea nu stă mai bine. Ar fi rațional din partea PSD să își găsească lideri care să poată supraviețui și scăpa partidul. E vorba de instinct de conservare de acuma. Lumea e mai largă decît adunările alea unde vă excludeți între voi, încercați să pricepeți ce vrea și restul lumii. Aștept să fie în fruntea PSD cineva care să fie aliatul nostru în acest program de raționalizare al statului, și voi fi prima persoană care să combată atunci diabolizarea PSD. Deocamdată însă, logica electorală e contra PSD.

O să mă întrebați ce va urma după cei zece ani de investiții raționale- ce vom face, cu alte cuvinte în cei cinsprezece ani următori. Cu ajutorul lui Dumnezeu, dacă va scăpa Uniunea Europeană, în acei ani o să începem să dregem mecanismul fundamental defect al societății românești, dincolo de cheltuielile statului, adică această impostură generalizată care a luat forme de-a dreptul insurecționale la noi (în sensul că oameni care nu ar trece de un referat anonim de specialitate au reușit să ne gonească în Occident pe noi, ceilalți, și să desființeze referatele și să introducă autopublicarea, de la economie la analiza DNA). Nu va fi invers. Are dreptate, spun ca om care nu se uită la TV, dl Radu Banciu, care, ca și Vasile Dâncu, și-a exprimat îndoiala (prin texte simpatice, cu un ton autentic), că poate reuși un președinte normal într-o țară care e coruptă dincolo de clasa politică. Așa e: nu ar reuși, dacă ar fi singur. Dar nu e. Iar noi nu o să stăm zece ani: tocmai am primit vestea că SAR va face o nouă rundă a programului Universități curate, și invit pe toți cei care au idei și timp liber să ni se alăture. Pur și simpu cred că dacă ne va lua zece ani să reformăm statul, o să ne ia mai mult să curățăm impostura societală, care e și mai largă.

De asta trebuie să rămânem mobilizați, oriunde am fi. Nu se știe cum va evolua președinția asta, dacă se va încheia cu ce partide pornește, de exemplu, dar ea este vehiculul nostru principal pentru reformă. Eu sunt optimistă: și mi-am învățat lecția din 2005, cînd am plecat în iunie la Stanford, zicând că totul e rezolvat. Ne revedem în ianuarie pe România curată, și, cum zice prezidentul, trecem la treabă…

PS. În ipoteza că vin alții la putere cine l-a văzut pe Florin Zamfirescu la Rareș Bogdan pe 22 decembrie cred că nu mai vrea un ministru politic al Culturii…

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 712: Mai multe țări din UEsunt favorabile achiziționării de muniție pentru Kiev

Mai multe ţări europene, printre care şi Franţa, sunt de acord cu achiziţionarea de către UE de muniţie produsă în afara Europei pentru a...

Palestina: Mahmoud Abbas a acceptat demisia guvernului lui Mohammed Shtayyeh

Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a acceptat luni demisia guvernului premierului Mohammed Shtayyeh, a anunţat preşedinţia într-un comunicat, relatează AFP, preluat de agerpres.ro. "Preşedintele a...

Rusia – Ucraina, ziua 712: Mai multe țări din UEsunt favorabile achiziționării de muniție pentru Kiev

Mai multe ţări europene, printre care şi Franţa, sunt de acord cu achiziţionarea de către UE de muniţie produsă în afara Europei pentru a...
Ultima oră
Pe aceeași temă