Ce anume s-a întâmplat în ultimele zile pentru a justifica această schimbare aproape incredibilă a atitudinii lui Victor Ponta faţă de putere? In răspunsul la această întrebare stau, în mod cert, soarta alianţei PNL- PSD şi, probabil, rezultatul alegerilor din 2012.
Discursul liderului PSD din Parlament, cu ocazia votului referitor la Guvernul Ungureanu, i-a luat prin surprindere pe aliaţii liberali, care au boicotat singuri puterea şi nu au participat la eveniment. Chiar dacă, ulterior, Crin Antonescu a vrut să pară îngăduitor faţă de prietenia neaşteptată arătată de Ponta cabinetului lui Mihai Răzvan Ungureanu, liderul PNL nu a reuşit să mai convingă pe nimeni, în ciuda abilităţilor sale oratorice recunoscute. In realitate, liberalii sunt mai îngrijoraţi ca oricând în urma ultimelor evenimente, iar discuţiile care se poartă acum în partid se învârt în jurul unor întrebări chinuitoare: ce plan secret au pus la cale pesediştii? Mai putem să ne bazăm pe Victor Ponta? Oare PSD vrea să intre la guvernare alături de PDL?
Intemeiate sau nu, toate aceste speculaţii pleacă de la un fapt care nu poate fi contestat: Victor Ponta şi-a schimbat radical atitudinea faţă de putere. Transformarea liderului PSD este atât de bruscă încât am fi naivi să încercăm să o justificăm cu explicaţii de genul „liderul PSD s-a maturizat”, „şi-a dat seama că trebuie să aibă o atitudine constructivă”. Vi-l mai amintiţi pe Ponta de acum trei zile: „Este o naivitate să crezi în Traian Basescu”? Dar pe Ponta de acum doua săptamani: „Traian Băsescu este un dictator în delir”? Sau de acum câteva luni: ” Traian Băsescu este un iresponsabil”? Noul Ponta, cel din 9 februarie, tocmai a promis sprijin unui guvern girat de Traian Băsescu, (dictatorul în delir), evident în anumite condiţii, a considerat deplasate unele atacuri împotriva guvernului făcute de partenerul său din USL Dan Voiculescu („guvernul clonelor”) iar, ce este cu adevărat halucinant, câteva ore mai tarziu, într-o intervenţie la Antena 3 a vorbit despre necesitatea unei vieţi politice mai decente, fără jigniri şi atacuri la persoană.
Dacă am fi picat acum în România, după o călătorie de vreo zece sau 20 de ani, am fi avut toate motivele să salutăm această atitudine civilizată a unuia dintre liderii opoziţiei: Bravo domnule Ponta! Aşa se face politică într-o ţară civilizată!
Cum nu suntem în această situaţie, şi cum România nu este o ţară civilizată, nu avem motive să fim atât de optimişti. Asta pentru că în politica românească, pur şi simplu nu există astfel de transfomări. Aveţi exemple de politicieni care, fără să fie forţaţi de cineva, şi-au abandonat discursul agresiv, injuraturile, demagogia, în favoarea unei atitudini echilibrate şi constructive? Din păcate, în România, politicienii care au adoptat o astfel de ţinută au eşuat la prima confruntare mai serioasă cu electoratul. Doar două exemple: Mugur Isărescu şi Cristian Diaconescu.
Alegătorul român nu suporta astfel de oameni (din pacate) pentru că vrea în campanii electorale sânge pe pereţi, scuipaţi în ochi şi injurături televizate. (Uitaţi-vă la audienţele Antenei 3 şi o să-mi daţi dreptate).
In aceste conditii, schimbarea lui Ponta nu poate avea decât două explicaţii: ori
liderul PSD a ales să experimenteze noi strategii politice, într-o perioadă în care, inclusiv prin lozincile mitocăneşti din Piaţa Universităţii la adresa lui Băsescu şi Boc, s-a dovedit că nu rentează să fii gentleman, ori a fost forţat să-şi refacă toate calculele legate de carieră.
Putem exclude cu inima împăcată prima variantă: Ponta chiar nu este atât de subtil. A doua variantă pare, din păcate, mult mai credibilă. Ce anume s-a întâmplat după nominalizarea şefului SIE pentru funcţia de prim ministru, ce i-o fi spus acesta lui Victor Ponta în discuţia avută zilele astea (şi care nu a fost negată de părţi)? Deocamdată există doar zvonuri. Unele poate răutăciose. Acest eveniment poate arăta însă, ceea ce ştie aproape toată lumea dar nu poate dovedi nimeni. Şi anume că oamenii politici din Romania se comportă, în toate momentele cheie ale carierei lor, de parcă s-ar fi născut cu toţii în acelaşi loc. În sensul de instituţie , nu de loc al naşterii.
