Așteptările s-au schimbat pentru Simona. Nivelul de presiune e infinit mai mare, atât din partea fanilor, cât și a presei și a specialiștilor. Ar trebui să ne temem sau să fim optimiști? Răspunsul ar fi mai degrabă a doua variantă: traseul e greu, dar nu atât de greu precum ar părea. Iată de ce:
1. Context diferit. În primul rând, tabloul Simonei la US Open nu este dificil deoarece tragerea la sorți ar fi fost ghinionistă. E greu pentru că așteptările sunt altele. Între timp, realitatea a galopat și, aproape pe nesimțite, percepția noastră și a străinilor despre Simona s-a schimbat dramatic. Să vedem cum. Spre exemplu, la Australian Open nu ne doream decât o confirmare, un semn că 2013 n-a fost o întâmplare. Ca atare, prezența în sferturile de finală ni s-a părut un rezultat fantastic. La Roland Garros? Începusem să sperăm la mai mult, dar o româncă într-o finală? Una-i zisul, alta-i făcutul: când finala chiar s-a întâmplat, o țară întreagă s-a prăvălit pe fileu, atinsă de fierbințeala unei performanțe istorice care ne-a unit pe toți, preț de câteva zile.
La Wimbledon, abordarea publicului era “orice vine de aici înainte e un bonus, Simona ne-a făcut deja fericiți anul acesta, e ok oricum”. Iar bonusul a venit, sub forma unei semifinale pe iarbă.
Constanta acestor trei Slamuri a fost că Simona n-a fost niciodată în cercul favoritelor indiscutabile. În toate aceste ocazii, ea a livrat peste așteptări. Dar, făcând așa, a ridicat și ștacheta.
De data asta, Simona nu mai e o surpriză pentru nimeni. E numărul 2 mondial și se discută direct despre pasul care-i lipsește: cucerirea trofeului. Fără menajamente, fără rețineri, deși Simo are doar optimi de finală drept cel mai bun rezultat personal la USO.
Acesta e singurul motiv pentru care US Open apasă mai greu și e simțit diferit de noi: pentru că presiunea așteptărilor a crescut. Nu pentru tragerea în sine, care, vom vedea mai jos, nu reprezintă o preocupare majoră nici pentru Simona, nici pentru vreun alt profesionist de top.
(…)
2. Factorul Sharapova. Fanii s-au alarmat când au văzut-o pe Maria Sharapova reapărând pe traseul Simonei. Nu trebuie. Factorul meciurilor directe cu Masha a fost spectaculos dramatizat. Nu e nici blestem, nici ghinion, nici pisica neagră, nici nașa Simonei. E o rivalitate superbă, concretizată anul acesta prin trei meciuri de cel mai înalt nivel, dintre care unul e de departe meciul anului, și pe care le-a câștigat jucătoarea mai inspirată și cu mai multe arme la momentul respectiv. În două dintre aceste întâlniri, Simona a condus cu 1-0 la seturi, dar n-a știut ce să facă cu acest avantaj. Nu-i nimic, va învăța. În două dintre ele, Simona a ajuns până la 4-4 în decisiv. Morala? Nu e o rivalitate fără ieșire pentru Simona. Dimpotrivă: scorul o fi 3-0 pe 2014 (pe primele două meciuri, jucate într-o altă eră, nici nu are rost să le mai luăm drept reper), dar echilibrul e evident. Simona a fost foarte aproape în fiecare meci.
