Ilie Năstase plăteşte doar un euro pe metru pătrat pentru spaţiul pe care-l are închiriat de la stat şi în care funcţionează şcoala sa de tenis, arată Alianţa pentru o Românie Curată (ARC). Organizaţia a realizat un top al fundaţiilor şi asociaţilor care beneficiază de privilegii pe seama imobilelor administrate de Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS). „Din analiza spaţiu/chirie al asociaţiilor şi fundaţiilor care deţin spaţii RAAPPS, potrivit listei pe care Guvernul a dat-o publicităţii, rezultă o medie de 3,98 euro/mp/lună. Preţul este cu mult sub preţul pieţei, având în vedere locaţia şi generosul spaţiu pe care multe asemenea organizatii îl deţin”, arată reprezentanţii ARC în preambulul topului.
Pe locul doi în lista celor cu chirii mici se află Federala Naţională a Revoluţionarilor din România, condusă de fostul şef al Consiliului Judeţean Ilfov, Bebe Ivanonici, considerat până în 2004 un „baron PSD”. Organizaţia achită numai 1,99 de euro pentru un metru pătrat de clădire de protocol.
Top 3 este completat, potrivit Alianţei pentru o Românie Curată, de Asociaţia Română pentru Sănătate şi Securitate în Muncă, care plăteşte 2,2 euro pentru un metru pătrat. Asta deşi, conform statutului său, „acordă servicii de consultanţă, relaţii publice şi servicii informatice, pe baza de
contract, persoanelor juridice şi fizice în domeniul prevenirii accidentelor de muncă, îmbolnăvirilor profesionale, incidentelor periculoase si protecţiei securităţii si sănătăţii lucrătorilor, precum şi a celorlalţi participanţi la procesul de muncă”. Asociaţia oferă şi alte servicii, dar cuvântul cheie pentru toate este acelaşi: „pe bază de contract”.
Preturi modice pentru clădiri întregi
„Pe lista celor care deţin, în numeroase cazuri, chiar imobile întregi pentru care plătesc preţuri modice regăsim de la Fundaţia Blue Planet, care este deţinută de către Anca Biriş şi Răzvan Petrovici (Anca Biriş este fiica lui Virgil Măgureanu, fostul director al Serviciului Român de Informaţii) sau Bogdan Teodorescu (Fundatia Multimedia)”, afirmă Alianţa pentru o Românie Curată. De asemenea, printre „premianţii” RA-APPS se mai numără consilierul prezidenţial Iulian Chifu, cu Centrul EWR, fostul consilier prezidenţial Vladimir Tismăneanu şi jurnalistul Cristian Pătrăşconiu, cu Institutul de Studii Populare. „Fundaţia Creştin Democrată deţinută de către fostul ministru de Externe, Teodor Baconschi are sediul într-un imobil al RA-APPS. Fundaţia al cărei membru fondator este Mihail Neamţu ocupă o vilă de 500 de metri pătraţi în cartierul Primăverii. Fundaţia Europeană Titulescu, al cărei preşedinte este Adrian Năstase, acum închis la Jilava, ocupă o vilă impozantă de pe bulevardul Kiseleff”, continuă enumerarea celor de la ARC. Alianţa mai aminteşte şi pe candidatul pentru postul de ministrul pentru strategii guvernamentale în guvernul Ponta, Victor Alistar, despre care afirmă că a cerut ca statul să-i plătească şi chiria pentru generosul spaţiu inchiriat pentru organizaţia Transparency International România.
Chiar şi Camera de Comerţ, care este „cea mai puternică asociaţie a mediului de afaceri din România”, după cum singură se descrie pe portalul său, plăteşte doar 3,68 de euro pentru un metru pătrat, deşi are la dispoziţie nu mai puţin de 294 de metri pătraţi, conform ARC.