20 C
București
vineri, 1 noiembrie 2024
AcasăSpecialTOP 10- Cele mai lungi meciuri din tenis

TOP 10- Cele mai lungi meciuri din tenis

Câştigă bani frumoşi şi devin, după ani şi ani, la fel de nobili ca şi sportul pe care îl practică.Numai că drumul spre milioanele de dolari nu este unul deloc uşor. Pentru că în tenis efortul este pe măsura câştigurilor fabuloase.

Cel mai lung meci din istoria tenisului s-a jucat acum 4 ani. John Isner l-a întâlnit pe Nicolas Mahut în runda inaugurală de la Wimbledon. Iarba englezilor nu le-a priit deloc celor doi jucători care au avut nevoie de trei zile pentru a ajunge la un rezultat. În total, în cele trei zile s-au jucat 11 ore şi 5 minute. După trei zile de joc, americanul Isner a fost mai tare ca francezul Nicolas Mahut, s-a impus cu 6–4, 3–6, 6–7(7–9), 7–6(7–3), 70–68.

Pe locul doi, se află un meci de anul trecut. Tot în runda inaugural, dar în Cupa Davis, la dublu, perechea Tomas Berdych/Lukas Rosol din Cehia a avut nevoie de 7 ore şi 2 minute pentru a trece de elveţienii Stanislas Wawrinka/ Marco Chiudinelli. A fost 6–4, 5–7, 6–4, 6–7(3–7), 24–22. Spre deosebire de meciul de pe primul loc, acesta s-a jucat într-o singură zi.

În fine, pe ultimul loc al podiumului se află duelul francezilor din prima rundă a a turneului de la Roland Garros de acum fix 10 ani. Fabrice Santoro l-a învins pe Arnaud Clement cu 6–4, 6–3, 6–7(5–7), 3–6, 16–14 după 6 ore şi 33 de minute de joc. A fost nevoie de două zile de joc pentru ca Santoro să se califice în turul doi.

Pe locul patru este un meci de Cupa Davis. Datează din 1982, când în sferturile de finală ale competiţiei s-au întâlnit americanul John Mc. Enroe şi suedezul Mats Wilander. Mc. Enroe a avut nevoie de 6 ore şi 22 de ore pentru a se califica în semifinale.

Mc. Enroe a avut mâna bună la meciuri de durată. Cinci ani mai târziu a pierdut, în barajul Cupei Davis, în faţa germanului Boris Becker. A fost 4–6, 15–13, 8–10, 6–2, 6–2 pentru Becker după 6 ore şi 21 de minute de joc.

Un loc mai jos, pe 6, este meciul de la dublu, tot de Cupa Davis, între perechile Lucas Arnold Ker/David Nalbandian şi Yevgeni Kafelnikov/Marat Safin. Argentinienii i-au învins, în semifinalele competiţiei, pe ruşi, în 2002, după 6 ore şi 20 de minute de joc cu 6–4, 6–4, 5–7, 3–6, 19–17.

Pe locul 7 este tot un meci de Cupa Davis. În 1989, în sferturi, Horst Skoff l-a învins pe Mats Wilander cu 6–7(5–7), 7–6(9–7), 1–6, 6–4, 9–7 după 6 ore şi 4 minute de joc.

Tot în Cupa Davis, dar în 2009, în semifinale, Radek Stepanek şi Ivo Karlovic au jucat 5 ore şi 59 de minute. Stepanek s-a impus atunci cu 6–7(5–7), 7–6(7–5), 7–6(8–6), 6–7(2–7), 16–14.

Pe locul 9 se află un meci de la un turneu de Mare Şlem. Acum doi ani, în finala de la Australian Open, Novak Djokovic a trecut de  Rafael Nadal cu 5–7, 6–4, 6–2, 6–7(5–7), 7–5 după 5 ore şi 53 de minute de joc.

În fine, pe ultimul loc în TOP 10 este un meci de Cupa Davis. În semifinala din 2001, Arnaud Clement l-a învins pe elveţianul Marc Rosset cu 6–3, 3–6, 7–6(7–5), 6–7(6–8), 15–13 după 5 ore şi 46 de minute de joc.

 

 

 

 

Cele mai citite

Interviu în exclusivitate: Sophie Neve, Consilierul Agricol pentru România, Bulgaria și Republica Moldova al Ambasadei Regatului Țărilor de Jos

Sophie Neve: Olandezii sunt critici și articulați, au curaj și ochi buni pentru oportunități La finalul unui eveniment dedicat agriculturii sustenabile, cu tema „Soluri sănătoase,...

Rezervele valutare ale BNR scad la 62,8 miliarde de euro

Banca Națională a României (BNR) a anunțat vineri că rezervele sale valutare s-au situat la 62,8 miliarde de euro la finalul lunii octombrie, marcând...

Liviu Ciobotariu, dezamăgit după înfrângerea cu Rapid! „Am făcut multe greșeli, trebuie să ne schimbăm atitudinea”

Antrenorul FC Botoșani, Liviu Ciobotariu, critică dur evoluția echipei sale după eșecul cu Rapid în Cupa României, scor 0-2, și cere o schimbare de...
Ultima oră
Pe aceeași temă