5.8 C
București
vineri, 8 noiembrie 2024
AcasăSpecialTony Blair recunoaște că a fost invitat în România de echipa lui...

Tony Blair recunoaște că a fost invitat în România de echipa lui Ponta și că a primit un onorariu

Biroul de presă al fostului premier britanic Tony Blair a confirmat, marți, că acesta a fost invitat în România de Fundaţia Multimedia pentru Democraţie și că a primit, cu acel prilej, un onorariu, informează Digi 24.

Onorariul a fost încasat pentru discursul ţinut cu acea ocazie, dar banii au fost donați pentru acţiuni caritabile, susține Biroul de presă al fostului premier de la Londra.

Numele lui Tony Blair apare în dosarul instrumentat la DNA Ploieşti în care fostul premier şi preşedinte al PSD Victor Ponta este acuzat de complicitate la spălare de bani. Anchetatorii spun că Ponta ar fi primit 220.000 de euro de la Sebastian Ghiţă, pentru a-i asigura acestuia un loc de deputat. Ponta ar fi folosit banii pentru a plăti onorariu lui Tony Blair – un politician cu care Victor Ponta a dorit să-şi asocieze numele.

Atât Victor Ponta cât și Sebastian Ghiță sunt în acest moment sub control judiciar. Sebastian Ghiţă este acuzat, în acelaşi dosar, de spălare de bani.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă