22.9 C
București
sâmbătă, 5 octombrie 2024
AcasăSpecialTitularizare. Foşti miniştri ai educaţiei vorbesc despre scăderea calităţii învăţământului în mandatele...

Titularizare. Foşti miniştri ai educaţiei vorbesc despre scăderea calităţii învăţământului în mandatele succesorilor

Foştii miniştri vorbesc despre o scădere a performanţei în sistemul de învăţământ „în ultimii ani”, adică după ce şi-au încheiat mandatele, şi dau vina pe societate, la modul general, pentru faptul că dascălii nu sunt consideraţi o prioritate pentru viitorul României. Cei mai mulţi dintre foştii demnitari au făcut însă parte din aparatul legislativ care a condus societatea, având cel puţin un mandat de parlamentar. Cât despre soluţii, fiecare vorbeşte în funcţie de orientarea partidului din care fac parte: fie salarii duble pentru profesori, fie criterii mai stricte de performanţă pentru intrarea în sistemul de învăţământ, începând cu admiterea la facultate.

Singurul ministru care nu a dorit să comenteze notele de la titularizare este liberalul Cristian Adomniţei, acum deputat, care şi-a pierdut postul de ministru al Educaţiei pentru că nu a reuşit să-i împiedice pe parlamentari să voteze majorarea cu 50% a salariilor profesorilor, promovată atât de PSD, cât şi de PDL în pragul alegerilor din 2008.

Mihail Hărdău, ministru al Educaţiei în perioada 2006-2007

„Acum se ridică vălul minciunii, pentru că situaţia aşa era şi în anii trecuţi. De ani buni, în învăţământul superior se intră fără concurs, iar finanţarea depinde de numărul studenţilor. Se stimulează copiatul şi dorinţa de a avea studenţi conduce la concesii, iar toate se resfrâng asupra calităţii. Eu sunt adeptul concursului de admitere şi al concurenţei pe posturile didactice, care ar trebui să fie de cel puţin două-trei persoane pe loc”.

Mircea Miclea, ministru al Educaţiei în perioada 2004-2005

„Acum se confirmă un trend de a obţine performanţe slabe. Accesul la cariera didactică s-a schimbat prin noua Lege a Educaţiei, în sensul ca vor intra în învăţământ cei care fac un masterat didactic şi nu doar un modul pedagogic, ca până acum. Vechiul sistem permitea şi celor cu performanţe slabe în facultate să intre în învăţământ. Conform unui studiu, în ţările unde s-a aplicat sistemul masterului didactic, rezultatele obţinute au fost mai bune. Eu cred că factorul critic e accesul în învăţământ şi nu salariul. În Finlanda, de exemplu, salariul este sub media europeană, dar performanţele sunt mari.”

Alexandru Athanasiu, ministru al Educaţiei în perioada 2003-2004

„În toate legile privind salarizarea funcţionarilor publici, profesorii s-au situat în partea a doua a grilei, cu excepţia profesorilor universitari. Salariile au rămas mici, ba chiar au scăzut, iar sărăcia s-a accentuat o dată cu criza, iar acum se îndreaptă spre învăţământ oameni respinşi din alte zone mai bine remunerate. În sistem pătrund oameni mediocri, nimeni nu mai vede în învăţământ decât o scară de incendiu. E nevoie de o soluţie curajoasă. Un guvern care e patriot ar trebui să dubleze salariile medicilor şi profesorilor etapizat, în doi-trei ani, dar nu la modul general, ci pe baza unor criterii de calitate.”

Virgil Petrescu, ministru al Educaţiei în perioada 1996-1997

„Notele peste 7 nu erau foarte multe nici acum 14 ani. Totuşi, în ultimii ani a scăzut interesul profesorilor pentru pregătirea profesională. Trebuie să mai ţinem cont de un lucru: învăţământul e un sistem conservator şi orice reformă, oricât de bună ar fi, nu poate fi aplicată dacă nu primeşte asentimentul celor pe care îi vizează. Acum, din păcate, sunt aduse în faţă nişte idei valoroase, dar care nu sunt aplicabile pentru România.”

Cele mai citite

Ineficiența energetică: Povestea care ne costă scump

România, odinioară un jucător energetic major în Europa de Est, se confruntă acum cu o realitate sumbră: prețurile au explodat, iar țara e în...

Adriean Videanu și soția, „pensionarii” de lux, prinși la vamă cu bijuterii de peste jumătate de milion de euro

Fostul ministru al Economiei și soția sa au fost opriți în aeroportul din Munchen, pentru că nu au declarat bijuterii de peste 650.000 de...

Ai putea ucide UE, spune Franța. Ba nu ai putea, răspunde Germania

Macron și Scholz se înfruntă din nou, pentru a contracara America protecționistă și puterea chineză Emmanuel Macron și Olaf Scholz conduc cele mai mari două...
Ultima oră
Pe aceeași temă