0.6 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialTirania populară

Tirania populară

Puterea care batjocoreşte legea, încercând să modifice premisele unei consultări după ce aceasta s-a încheiat, e deja o tiranie sau visează la o tiranie, indiferent de acoperirea cu votul poporului.

Prezentul conflict politic şi legal ac­tu­a­li­zea­ză o veche dispută, existentă cel pu­ţin de la începutul secolului al XIX-lea, dacă nu de la sfârşitul celui anterior: ace­ea dintre regimul „popular” sau „de­mo­cratic” şi regimul liberal, republican sau constituţional. Pentru liberalii clasici, pre­cum „părinţii fondatori” ai SUA ori Benjamin Constant, John Stuart Mill, Ale­xis de Tocqueville, dar şi, mai târziu, I.C Brătianu, absolutismul regilor era deja un fapt revolut, iar marea primejdie de­venise tirania populară, a democraţilor. Această formă de tiranie se instala prin referendumuri de consacrare a unei de­cizii deja luate de către putere, iar de­magogi iscusiţi, precum Napoleon al III-lea sau Al. I. Cuza, la noi, au ştiut să profite din plin de acest procedeu de le­gitimare „populară”. Inspiraţi de exem­plele antice – ale democraţiei directe şi totale, îndreptăţit criticată de Tucidide sau Aristotel -, vechii liberali au cons­truit cu prudenţă şi moderaţie ceea ce noi numim „statul de drept”, a cărui su­premaţie au afirmat-o răspicat împotriva pretenţiilor iacobine şi mai târziu so­cia­liste: democraţia, ca să nu devină tiranie populară, trebuie să fie limitată de Cons­tituţie, legi şi garanţii ale libertăţilor ci­vice, economice şi politice. Din păcate, în secolul XX, temerile lor s-au adeverit în numeroase cazuri: demagogi precum Hitler sau Mussolini au ajuns la putere susţinuţi de mase, în al doilea caz, iar în cazul primului, prin alegeri şi manevre par­lamentare, finalizate prin refe­ren­du­muri. Majorităţi relative (dacă nu ab­so­lute) au stat mereu în spatele unor re­gi­muri semifasciste sau social-fasciste, pre­cum regimul Peron din Argentina. „De­mocraţi” şi „populari” şi-au spus toţi conducătorii autoritari: de la cei din re­gimurile comuniste („democraţiile po­pu­lare”) până la cei din regimurile islamice; dar observaţi cât de puţine regimuri au îndrăznit să se numească pe sine „li­be­ra­le”. Iar recursul la referendumuri de con­sacrare n-a fost deloc o raritate: de la Na­poleon al III-lea la Hitler şi Carol al II-lea, „tirania populară” a ştiut bine să-şi le­gitimeze loviturile de stat prin „con­sul­tări populare” pe care apoi le câştiga sis­tematic cu scoruri masive.

Citeşte continuarea în Revista 22.

Cele mai citite

AUR îi face plângere penală ministrului de externe, Luminița Odobescu

AUR va depune plângere penală împotriva ministrului de externe Luminița Odobescu pentru neregulile constatate în secțiile de votare din diaspora. Sistemul pregătește o fraudare masivă...

Cozi uriașe la vulcanizări, chiar și noaptea. Șoferii așteaptă ore întregi pentru schimbarea cauciucurilor

Prima zăpadă și teama de amenzi i-au adus pe șoferi în număr mare la vulcanizări, unde s-au format cozi de sute de metri. La...

Cererea ridicată și oferta limitată alimentează scumpirile locuințelor. Cât ar putea ajunge să coste un metru pătrat

Prețurile medii ale apartamentelor, atât vechi, cât și noi, au crescut semnificativ în septembrie, marcând o majorare de 15% față de aceeași perioadă a...
Ultima oră
Pe aceeași temă