17.2 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialTineri artişti români, la festivalul de la Ohrid

Tineri artişti români, la festivalul de la Ohrid

Spectacolul Teatrului Naţional din Bucureşti „ActOrchestra“, în regia lui Horia Suru, realizat în cadrul programului 9G la TNB, dedicat noii generaţii de actori, participă la cea de-a 56-a ediţie a Festivalului Internaţional de Vară din Ohrid, unul dintre cele mai importante festivaluri europene.

Reprezentaţia TNB va avea loc azi, în aer liber, într-unul dintre spaţiile ne­convenţionale ale fes­tivalului – curtea bise­ricii medievale Sfânta Sofia.

Creaţie colectivă în regia lui Horia Suru, cu Petre Ancuţa, Florin Călbăjos şi Emilian Mârnea în distribuţie, „ActOrchestra“ a avut premiera în 2014 la Sala Mică a Naţionalului din Bucureşti. De atunci, spectacolul a participat la peste 20 de festivaluri, iar protagoniștii au devenit unii din cei mai tineri actori ai trupei TNB. După îndelung aplaudatul lor recital  muzical din „Magic Naţional“, pentru toamna acestui an vă pregătesc o altă surpriză pe scena TNB, premiera cu piesa lui Matei Vişniec „Angajare de clovn“, în regia lui Ion Caramitru.

Înfiinţat în 1961, Ohrid Summer Festival are loc într-o zonă culturală şi istorică aparte. Oraşul, lacul Ohrid şi biserica – unde va avea loc şi reprezentaţia Teatrului Naţional din Bucureşti – sunt incluse în patrimoniul mondial UNESCO. Din 1994, Festivalul Internaţional de Vară din Ohrid face parte din Asociația Festivalurilor Europene (EFA).

În deschiderea ediţiei din acest an au participat mezzosoprana Elīna Garanča şi dirijorul Ion Marin, într-un concert susţinut de Opera din Macedonia. Printre invitaţii actualei ediţii  se numără şi Teatrul Sfumato din Bulgaria, Teatrul Naţional din Ljubljana, sextetul de jazz Arturo Sandoval şi mulţi alţii. Festivalul este susţinut financiar de Ministerul Culturii al Macedoniei şi de sponsori şi este patronat de preşedintele Republicii Macedonia, Gjorge Ivanov, cel care a rostit cuvântul de deschidere la actuala ediţie, subliniind importanţa culturală a acestei prestigioase manifestări artistice, al cărei renume, de la un deceniu la altul, a trecut graniţele Macedoniei şi cele europene.

Cele mai citite

Miron Cosma, urmărit penal în dosarul Mineriadei, dă vina pe Ion Iliescu

Miron Cosma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, dă vina pe Ion Iliescu pentru victimele înregistrate în timpul Mineriadei din 13 - 15...

Familia Picioruș, stăpâna consultanței mascate în învățământ

Afacerile și profitul companiei Structural Management Innovative System SRL, controlată de Georgeta-Sorina Picioruș și administrată de Alexandru-Eduard Picioruș, a explodat în 2023 după...

Dacian Cioloș a declarat că nu are prea mari emoţii cu privire la viitoarea majoritate din Parlamentul European

Europarlamentarul Dacian Cioloș a declarat, luni, la Ploiești, că nu are "prea mari emoții" cu privire la viitoarea majoritate din Parlamentul European. El s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă