7.4 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialTimişoara: Cadavrul unei prostituate, descoperit în apropierea unei benzinării

Timişoara: Cadavrul unei prostituate, descoperit în apropierea unei benzinării

Trupul neînsufleţit al unei femei de 42 de ani, care practica prostituţia, a fost descoperit, în noaptea de duminică spre luni, în apropierea unei benzinării de la ieşirea din municipiul Timişoara, poliţiştii descoperind urme de violenţă pe corpul acesteia, precum şi o plagă prin înţepare, relatează Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Mădălina Mezdrea, a declarat, luni, că poliţiştii au fost sesizaţi de doi bărbaţi că în apropierea unei benzinării de pe Calea Şagului din Timişoara se află cadavrul unei femei.

Potrivit sursei citate, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi, după primele verificări, au stabilit că este vorba despre o femeie în vârstă de 42 de ani, cunoscută pentru numeroasele amenzi pe care le-a primit pentru practicarea prostituţiei.

Mezdrea a precizat că pe trupul femeii erau urme de violenţă. Corpul acesteia a fost ridicat pentru efectuarea necropsiei.

Conform anchetatorilor, femeia avea mai multe escoriaţii la faţă, precum şi o plagă prin înţepare în partea stângă a toracelui.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă