5.9 C
București
duminică, 10 noiembrie 2024
AcasăSpecialTimisoara a exportat sistemul "Telpark" in Satu Mare si Targu-Mures

Timisoara a exportat sistemul „Telpark” in Satu Mare si Targu-Mures

Articolul „Telpark – birul Consiliului Local pentru soferii din Timisoara”, publicat in data de 23 ianuarie, a starnit o serie de reactii la nivelul SC „Administrarea Domeniului Public” SA Timisoara (ADP), care, pentru a evita crearea unui curent de opinie contrar sistemului de parcare, a considerat oportun sa faca o serie de precizari despre utilitatea publica a acestui serviciu. Astfel, intr-un drept la replica, semnat de directorul ADP, Liviu Barbu, se mentioneaza ca sisteme de parcare similare functioneaza in foarte multe orase din tara, inclusiv Bucuresti, insa tarifele practicate la Timisoara, raportate la nivel national, sunt printre cele mai mici.
„In toate orasele importante din lume, municipalitatea taxeaza, sub o forma sau alta, parcarea pe domeniul public”, a spus Liviu Barbu, confirmand ideea – sustinuta si in articol – ca „Telpark” nu reprezinta altceva decat o taxa pentru folosirea domeniului public, care, de altfel, se mai regaseste in alte doua taxe, respectiv impozitul pe autoturism si taxa de drum. Referindu-se la costul unui abonament lunar pentru persoane fizice, directorul ADP vrea sa ne corecteze si mentioneaza suma de 190.000 lei, ignorand faptul ca, asa cum apare si pe site-ul „Telpark”, costul unui abonament este 400.000 lei.
Care este diferenta intre abonamentul simplu si abonamentul la purtator? In cazul in care cineva foloseste mai multe masini, este obligat ca pentru fiecare sa plateasca 190.000 lei, in timp ce abonamentul la purtator poate fi transferat de pe un vehicul pe altul. „Societatea noastra este controlata anual de institutiile statului, precum DGFP, Camera de Conturi, Serviciul Audit al Primariei Timisoara. In rapoartele acestor institutii nu exista nici o referire negativa la modul cum este exploatata concesiunea”, mai arata seful regiei care se ocupa cu adminstrarea domeniului public din orasul de pe Bega.
Mai aproape de fenomen, seful serviciului „Telpark” din cadrul SC „Administrarea Domeniului Public” SA Timisoara, Ionel Ursu, a declarat, ieri, ca acest sistem de parcare a fost implementat si in municipiile Satu-Mare si Targu-Mures. „Noi le-am vandut licenta, pentru ca avem exclusivitate pe Romania, si i-am consiliat pana la punerea in aplicare. Acum nu mai avem nici o legatura cu ei, dar suntem in discutii avansate pentru cedarea drepturilor de folosinta cu municipalitatea din Turnu-Severin. Altii – cum ar fi reprezentantii oraselor Oradea, Craiova, Baia Mare si Alba Iulia – au venit, au vazut si apoi ne-au copiat”, a afirmat Ionel Ursu. El a mentionat, la observatia ca in parcarile „Telpark” autoturismele nu sunt pazite, ca in parcarile publice, nu se asigura acest serviciu.
Anual, „Telpark” are venituri de peste 20 miliarde lei. Ca o dovada ca timisorenii inca nu s-au acomodat cu aceasta taxa, lunar, 40-50 de rau-platnici sunt actionati in judecata pentru recuperarea creantelor.

Cele mai citite

Proteste masive și ciocniri violente în Valencia după gestionarea criticată a inundațiilor

Sâmbătă, zeci de mii de oameni au ieșit în stradă în Valencia, manifestându-și revolta față de gestionarea considerată dezastruoasă a inundațiilor recente de către...

Volumul plăţilor instant, în România, a înregistrat o creştere de 92,94%, în primele 10 luni

Această evoluție arată interesul crescut şi încrederea utilizatorilor în tranzacţiile rapide şi sigure Datele Transfond relevă faptul că, în prezent, infrastructura de plăţi instant cuprinde...

Primele voturi prin corespondență din diaspora, au fost recepționate de Poșta Română

Acțiunea se înscrie în acordul semnat între Compania Poșta Română și Autoritatea Electorală Permanentă Într-un comunicat de presă, Compania Națională Poșta Română a transmis că...
Ultima oră
Pe aceeași temă