» Nathalie Joly este frantuzoiaca. S-a nascut in Algeria, intr-o familie care avea aici radacini inca de pe la 1850.
» Este fascinata de muzica anilor ’30-’40 si, lucrand la un spectacol cu muzica spaniola din aceasta perioada, a ajuns la Maria Tanase si a inclus cateva melodii ale sale in spectacol.
» Dupa premiera din 2006 de la Institutul Francez din Casablanca, "Paris-Bukarest", un spectacol cu hiturile Mariei Tanase, a fost prezentat recent la Paris.
» De unde interesul dumneavoastra pentru muzica anilor ’30-’40?
— De tanara am facut teatru si muzica. Am cautat acele forme care folosesc si amesteca cele doua genuri. Asa am ajuns la teatrul muzical si l-am descoperit destul de repede pe Kurt Weill, care m-a bulversat. El este cel care a impus aceasta forma de "sprech gesang", text cantat, dar adaptat actorilor astfel incat sa fie favorizata interpretarea. In aceeasi perioada, in anii ’30-’40, aparea in Franta "cantecul realist". Ma intereseaza repertoriul mai multor muzicieni, printre care Yvonne Printemps, Fréhel, Damia, nu in ultimul rand ma intereseaza acel teatru de balci. In plus, am regizat multe spectacole despre Kurt Weill, mai cant inca melodii din repertoriul lui. Cea care a deschis drumul in Franta este Yvette Guilbert – ale carei melodii le interpretez de asemenea si urmeaza sa am un spectacol din repertoriul ei la Paris si in Avignon, in aceasta vara –, ea este prima "dizeuza" din Franta. Asa am devenit interesata de teatrul cantat, am cautat muzica anilor ’40 si in alte tari, precum Spania. Spectacolul "Cafés Cantantes" este inspirat din superstitiile andaluze.
» Cand si cum ati descoperit-o pe Maria Tanase?
— Exact cand lucram la acest spectacol am descoperit-o pe Maria Tanase. Un prieten muzician din Scotia, Graham Valentin, mi-a dat un CD cu muzica Mariei Tanase. Am integrat in spectacolul meu doua melodii in franceza, care se apropiau de tema mea. Le cantam acompaniindu-ma la acordeon si asa mi-a venit ideea de a face un spectacol la doua voci si un acordeon, dedicat Mariei Tanase. Vocea ei m-a sedus, m-a bulversat, iar textele in limba franceza, pe care chiar ea le-a adaptat, mi s-au parut minunate si mi-am dorit sa stiu cum sunt si celelalte cantece ale ei, cele netraduse. Asa am inceput sa-i adaptez melodiile in limba franceza.
» In Romania, obisnuim sa o comparam deseori pe Maria Tanase cu Edith Piaf. Cum vi se par dumneavostra cantecele Mariei Tanase, la ce v-ati gandit cand le-ati ascultat prima data?
— Intotdeauna mi-e putin rusine sa o recunosc, dar nu am fost niciodata fascinata de Edith Piaf. Alte cantarete dinaintea ei m-au miscat mai mult. Cred ca aceasta comparatie de care vorbiti tine mai degraba de cultul personalitatii dezvoltat si intr-un caz, si in celalalt, in aceeasi perioada, in Franta si in Romania. Pentru a-ti crea un repertoriu trebuie in primul rand sa-l protejezi, sa-l identifici, adica sa-i imprimi anumite note personale. Cu Maria Tanase s-a intamplat asta. Eu m-am nascut in Algeria, familia mea se stabilise aici din 1850 si cred ca, inconstient, am gasit in aceasta muzica latina anumite radacini, melismele orientale nu sunt chiar atat de departe. Maurice Durozier, cu care lucrez la acest proiect – a semnat trei compozitii si regia spectacolului – cunoaste foarte bine cultura tiganilor. si aceste influente tiganesti ale muzicii Mariei Tanase m-au sedus. Ma impresioneaza foarte mult povestea Mariei Tanase, dar si felul in care cantecele sunt transmise. De aceea am preferat sa cream legatura intre cantece si texte despre cum un cantec se poate transmite de la o generatie de femei la alta. Totodata, ma intereseaza cuvintele in aceeasi masura in care ma intereseaza melodia. Textele cantecelor pe care le-am ales sunt intotdeauna despre destinul femeilor – din pacate, povestile continua sa fie actuale, ma gandesc de exemplu la "Doina" –, despre dor, pentru care nu exista echivalent in limba franceza. Poezia romaneasca imi aminteste acele "coplas" spaniole: pline de imagini, de culori, de metafore care se refera la natura.
» Cand ati decis sa cantati repertoriul Mariei Tanase? Care este locul Mariei Tanase in parcursul dumneavoastra artistic? Care este cantecul dvs. preferat?
— Am creat acest spectacol in rezidenta, in Maroc, la Institutul Francez din Casablanca. Directorul institutului vazuse "Cabaret de l’exil", spectacolul meu despre Kurt Weill, care fusese programat la Casablanca, si mi-a propus sa coproduca un proiect despre Maria Tanase, imaginandu-l ca un pod intre doua culturi francofone, de la Est la Sud. Ambasadorul Romaniei in Maroc a asistat la premiera si multumita interventiei lui am venit cu spectacolul la Bucuresti, la Institutul Francez. Iar eu sper sa revenim in Romania. Suntem asteptati la Turnu-Severin si mai multe "alliances franIaises" din diverse orase si-ar dori sa cantam acolo.
Repertoriul Mariei Tanase este foarte grav in registrul in care obisnuiam sa cant. Iar asta mi-a dat posibilitatea sa folosesc si alte nuante ale vocii. Totodata, simt si o apropiere fata de cultura estica. Dar fac o legatura foarte clara cu totii artistii anilor ’30-’40 pe care i-am enumerat deja. Observ, de asemenea, in interpretarea Mariei Tanase toata aceasta alternanta de la vorbit la cantat care ii lasa libertatea interpretului. Asta imi permite si mie sa improvizez in fiecare seara – impreuna cu Thierry Roques, care este un acordeonist exceptional –, sa inventez inflexiuni intre sunetul acordeonului si vocea mea, imi permite sa fiu "pe fir" la timpul prezent. Este cel mai dificil, dar si cel mai excitant.
Sa spun ca am un cantec preferat ar insemna sa mint: le-am ales cu o foarte mare atentie, unele s-au impus dintr-o data, trecand pe langa altele. "Cine iubeste si lasa" si "Doina" de exemplu, dar si "Doda doda" si "Dorule", pe care le ador. Pe altele le-am descoperit ulterior, asa cum s-a intamplat cu "Cand o fi la moartea mea", care m-a tulburat cu textul si linia sa melodica, atat de ciudate, atat de profunde.
» Ati prezentat spectacolul si in Romania. Ati gasit acea Romanie din cantecele Mariei Tanase sau una diferita?
— Cand am cantat la un festival de la Arad, in mai anul trecut, noi am intrat pe scena dupa spectacolul sustinut de un grup de tigani, absolut magnific. O buna parte din noapte ne-am amestecat muzicile, a fost exact genul acela de petrecere cum mi-am imaginat ca trebuie sa fie in Romania. Muzica trebuie sa ramana o sarbatoare care sa incalzeasca sufletele, care sa-ti faca pofta de dans. Romanii pe care ii intalnesc dupa spectacole, in Romania sau in alte parti, sunt foarte calzi, foarte generosi. Acest lucru transpare din muzica Mariei Tanase si stiu ca si ea era foarte generoasa, foarte implicata in viata sociala. In Romania, am incercat sa fac o legatura cu universul ei, cu parcurile din Bucuresti, cu arhitectura anilor ’30, am incercat sa gasesc "carciuma" unde canta ea odinioara.
SUA
» Sanda Weigl canta melodiile Mariei Tanase In ritmuri de jazz
si Sanda Weigl, mai cunoscuta romanilor decat Nathalie Joly, datorita concertelor sustinute in ultima vreme la Timisoara, dar si la Bucuresti, la Teatrul Odeon, a impus in afara muzica Mariei Tanase. Cantece ca "Trenule, masina mica", "Cine iubeste si lasa" sunt interpretate de Sanda Weigl pe ritmuri de jazz, intr-un mod cat se poate de original, cu acompaniamentul celor mai cunoscuti muzicieni de avangarda din New York, ca Anthony Coleman, Douglas Wieselman, Roberto Rodriguez, Satoshi Takeishy, Greg Cohen.
