Gabriel Oprea este un om mort din punct de vedere politic numai că nu a realizat încă acest lucru. Deși încearcă să tragă de timp cât poate iar partidul face zid în jurul său, Oprea nu are cum să rămână ministru de Interne în România de azi decât dacă guvernarea este profund și iremediabil viciată. De aceea, nu soarta lui Oprea sau a lui Ponta sunt relevante – pentru că amândoi sunt zombi politici – ci ceea ce spune acest caz despre guvernarea unei țări membre a Uniunii Europene.
În 2012, numai cine n-a vrut nu s-a ales în Parlament. Era suficient să te declari anti-Băsescu și aveai mandatul asigurat. Până și partidul lui Dan Diaconescu a obținut aproape 15% deși era absolut evident că e vorba despre un partid fraudulos, condus de un personaj cu grave probleme penale. În pofida acestei conjuncturi favorabile, au existat două partide care nu au avut curajul să se prezinte la confruntarea cu electoratul și au preferat să se ascundă sub sigla USL. PC-ul lui Voiculescu și și UNPR-ul lui Oprea. Aceste două partide – în fapt, instrumente politice ale liderilor – nu participaseră însă niciodată la alegeri decât la adăpostul PSD sau al unei formule în care PSD juca un rol dominant chiar dacă au trădat PSD la un moment sau altul – PC, în 2005 și UNPR în 2009. Cu alte cuvinte, nici PC, nici UNPR nu au fost niciodată validate democratic de electorat și, cu toate acestea, liderii lor au primit demnități importante în stat fără a fi făcut absolut nimic să le merite. Într-o democrație nu există altă legitimitate decât aceea primită prin vot, și cum Gabriel Oprea sau Daniel Constantin nu au fost votați niciodată de nimeni, mandatele lor la Ministerul de Interne sau la Agricultură sunt, dacă nu ilicite, atunci în mod cert ilegitime. Or, democrația noastră este distorsionată dacă nu chiar disfuncțională dacă poziții în stat cruciale pentru securitatea națională sau responsabile de cheltuirea a miliarde de euro din fonduri europene sunt ocupate de oameni care le-au obținut prin manevre de culise politice și negocieri netransparente la vârful puterii.
Fenomenul Oprea a debutat în decembrie 2009, când Traian Băsescu a rupt din grupul PSD actualul UNPR și a asigurat majoritatea guvernului Boc 2. În schimbul acestui sprijin, care s-a prelungit până în aprilie 2012, când nici PDL nu a mai susținut guvernul Ungureanu, Oprea a ocupat funcția de Ministru al Apărării, deși nu avea nici o legitimitate. Sub guvernarea PDL, Oprea a devenit ceea ce se numește un power broker, un puternic agent de influență politică și economică. Sub guvernarea USL, mai întâi din postura de vicepremier pentru domeniul apărării și securității naționale și apoi din aceea de ministru de interne, Oprea a devenit kingmaker, adică a obținut puterea să facă și să desfacă guverne după pofta inimii. Cum a ajuns în această poziție și de ce au acceptat PSD-ul și Liviu Dragnea să lase atât de multă putere în mâinile unui om pe care nu îl controlează sunt câteva din aspectele de neînțeles ale bizarei guvernări Ponta, dar indiferent dacă este vorba de slăbiciunile prim-ministrului sau de calculele greșite ale PSD, rezultatul este același. Gabriel Oprea a devenit cel mai puternic om din guvernul României deși nimeni nu l-a ales niciodată în nici o funcție publică. Obiecției că miniștrii sunt numiți, nu aleși și că mandatul lor este validat de votul în Parlament dat guvernului i se poate răspunde că mandatul lui Oprea este politic și, ca atare, nu depinde nici de persoana nici de voința prim-ministrului. Altfel spus, dacă Oprea poate să îl doboare oricând pe Ponta din fruntea guvernului, Ponta nu se poate atinge nici cu o floare de Oprea, ceea ce reprezintă o altă anomalie democratică generată în parte de ușurința cu care este încurajat traseismul parlamentarilor, ce a permis ca UNPR-ul lui Oprea să se umfle și să se tot umfle și să ajungă de la 10 deputați și cinci senatori și aceia făcuți cadou de PSD la de peste trei ori mai mulți.
Cazul Gabriel Oprea demonstrează faptul că în România este posibil să ai o ascensiune politică până la vârful puterii fără să fi avut vreodată vreun mandat de la cetățeni. De aceea, pentru oameni ca Oprea, tot ceea ce contează sunt raporturile de putere, cultivarea atentă a persoanelor aflate în funcții cheie și negocierea de privilegii și avantaje. De aceea a devenit plagiatorul Oprea conducător de doctorate plagiate. Nu neapărat pentru a silui și mai mult sistemul de acreditare academică, ci pentru a crea rețele de putere și dependențe pe care să le exploateze ulterior.
Pentru oameni ca Oprea, care au deprins exercițiul puterii fără nici un fel de cenzură democratică, consecința este disprețul față de cei guvernați. De aceea nu este nici o surpriză că nici măcar nu s-a obosit să coboare din mașină pentru a verifica soarta nefericitului polițist cu gâtul frânt. Pentru el, soarta și viața celor aflați sub el, a celor care nu-i pot oferi nimic sub raportul acumulării de putere, nu valorează nimic. Pericolul cel mai mare în cazul unui astfel de anomalii a sistemului democratic este tocmai abuzul de putere, pentru că în absența cenzurii democratice, nu există nici un instrument de limitare a exercițiului puterii. Or, cazul Oprea este un test privind voința politicienilor de a accepta că puterea trebuie să fie limitată.
Lui Gabriel Oprea îi place să le reamintească tuturor cât de multe a făcut el pentru militari și polițiști și pentru creșterea veniturilor acestora. Dar militarii știu cel mai bine că dacă un comandant își lasă, nepăsător, proprii oameni să moară, acela este un comandant prost și un laș. Cu toată tăcerea din ultimele zile și cu toate eforturile de mușamalizare la care contribuie cu sârg Ministerul de Interne și televiziunile obediente, Oprea nu va supraviețui politic acestui scandal. Dar nu este suficient ca Oprea să dispară. După acest scandal, liderii politici nu se mai comporta ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic și vnu mai pot permite apariția altor anomalii precum Oprea. Puterea trebuie adusă sub control democratic pentru că dacă astăzi abuzul de putere a ucis un om, mâine ar putea ucide o țară.
