1.9 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSpecialTerase noi, probleme vechi

Terase noi, probleme vechi

Din tranşee, centrul istoric va intra direct în papuci occidentali. Edilii promit cafenele în aer liber ca la Paris sau Viena, dar peisajul din zonă aduce adesea cu cel din Groznâi. Primarul general al Capitalei şi-a propus să dizolve aerul balcanic din centrul vechi. Deşi de ani de zile zona se zbate în mrejele unui etern şantier, centrul istoric va dobândi de la 1 mai un aer „european”: terasele vor rămâne deschise tot anul, ca la Viena sau Paris, mesele şi scaunele vor fi obligatoriu albe, bej sau maron, florile naturale vor fi nelipsite, muzica nu va mai urla haotic din boxe, iar micii şi grătarele vor dispărea cu totul. Iar pentru potenţialii clienţi, o informaţie esenţială: nici o terasă nu va rămâne deschisă după ora 23.00.

Acesta este regulamentul propus ieri de Primăria Capitalei, iar noile condiţii au fost discutate de edilul general, Sorin Oprescu, direct în teren, cu administratorii localurilor cu terase din centrul istoric.

Alt element de noutate -este faptul că lista de meniuri şi preţuri va trebui prezentată bilingv, în română şi într-o limbă de circulaţie internaţională, iar mobilierul ieftin, din plastic, trebuie să dispară. Îi vor lua locul lemnul şi metalul, iar învelitoarele umbrelelor vor avea o structură independentă de faţadele clădirilor şi de pavaj, fiind realizate din pânze impermeabile albe sau bej. Nici ecranele LCD, plasmele sau video-proiectoarele nu vor mai fi tolerate, cu excepţia zilelor în care sunt transmise campionate sportive de nivel european, mondial sau olimpic.

 

„Închiderea la ora 23.00 e sinucigaşă”

Din punctul de vedere al lui Sorin Oprescu, „regulamentul propus este flexibil”. Din cel al investitorilor, modificările sunt rezonabile, dar ora de închidere reprezintă o gravă problemă.

Unele dintre aceste măsuri au şi născut rumoare în rândul administratorilor din centrul istoric. Alina Stroe a deschis de câteva luni un bar pe strada Smârdan şi spune că, la prima vedere, investiţiile făcute par să fie conforme cu noile condiţii. Nu are încă meniuri bilingve, dar se străduieşte să le introducă la timp, chiar dacă a botezat felurile de mâncare într-un mod mai jucăuş şi, ca atare, mai greu de tradus. Îngrijorarea doamnei Stroe este însă alta: „Închiderea la ora 23.00 e sinucigaşă. Noi în timpul zilei nu avem clienţi, totul se condensează seara. Ultimul client pleacă de pe terasă abia dimineaţa la 5.00. Ştiu că în străinătate terasele se închid devreme, dar în zona asta nu există locatari, deci nu deranjăm pe nimeni”. Femeia crede că, dacă ora de închidere va rămâne nenegociabilă, mulţi se vor axa pe pub-uri şi vor renunţa la terase. Administratorul Cristian Popa susţine că e perfect de acord cu condiţiile de ordin estetic, dar total contra orei de închidere. „Dacă mă întrebaţi de ora de închidere, nu sunt de acord, pentru că ar reduce vânzările considerabil. De obicei, oficialii ne spun că sunt dispuşi să ne afle părerea, dar rămâne până la urmă tot cum vor ei”, spune Cristian Popa.

Vlad, în schimb, este unul dintre cei mai critici administratori. „De ce copertinele să fie doar alb şi bej?! Dacă eu am clădirea bej, de ce trebuie să am copertinele tot bej? E urât, fără contrast. Apoi, punctul cu neblocarea trotuarului, iarăşi, e problematic. Păi, aici n-avem trotuar. Unde e trotuarul e stradă pietonală. Şi ora de închidere, 23.00, ne-ar dezavantaja şi ar dezavantaja şi clienţii, care poate că vor să stea până mai târziu.” O altă critică pe care o aduce tânărul administrator, nediscutată de primărie, ar fi termopanele albe, care strică tenta vintage a locului.

Cele mai citite

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...
Ultima oră
Pe aceeași temă