De pe site-ul AcasaTv, despre ultima telenovela, Regina: "Doamne maicuta mea ce telenovela superba nu pot sa cred e ce-a mai frumoasa dupa Inima de tigan sante-ti extraordinari nu pot sa cred ce ati putut face. Diana Dumitrescu esti superba te iubesc foarte mult daca vrei sa vorbesti cu mine sa ma cauti pe ID-ul meu". Acum, ca s-a banalizat, telenovela romaneasca merita supusa unui scurt studiu generic. Indiferent de formatia culturala a telespectatorului, idealizarea realitatii e o nevoie care trebuie satisfacuta. Pentru oamenii a caror memorie nu retine decat prezentul cotidian, in ramificatiile lui orizontale, pentru cei care realitatea comuna consta in ceea ce se transmite la televizor, iar cea individuala in relatiile lui familiale, fictiunea reusita trebuie sa aiba o structura identica cu cea a lumii lui, iar formele trebuie ingrosate ori subtiate, in functie de directia idealizarii: spre rau sau spre bine.
In Regina, lucrurile chiar asa stau: avem o satra si o familie de tigani convertiti la civilizatie. Autenticitatea e pozitiva, "tradarea" negativa. Bunii sunt primii, ultimii sunt raii. In centru, personajul "neutru" in jurul caruia se tese intriga amoroasa e o tiganca blondina. Spectatorul are deja parte de o dubla identificare: etnocentrismul lui vindicativ se proiecteaza asupra societatii din telenovela: tiganii autentici trebuie sa-i invinga pe "raii" deculturalizati. Pe de alta parte, pentru publicul masculin, Regina – adica blonda – e intruchiparea femeii ideale; un fel de Arabela in versiune rroma. Ierarhia generationala copiaza realitatea conservatoare a unei societati "inchise": batranii sunt mai intelepti, mai cumpatati, mai generosi – iar tineretea nu e pozitiva decat prin forta dinamicii ei. Tinerii n-au minte – au doar trairi –, in vreme ce varstnicii stiu sa jongleze cu ratiunile si pasiunile.
Daca as fi specialist in istoria comparata a telenovelei, as putea face o multime de observatii culturale. Acum nu sunt in stare decat de una – si nu sunt singurul care s-o fi observat: eroii telenovelelor romanesti au, in plus fata de cei sud-americani, umor balcanic. Trairile primilor nu sunt chiar antitetice: umorul dizolva drama, din loc in loc, si asta pare sa fie marca telenovelei 2.0. Romanii sunt si ei, ca latinii americani, naivi, categorici, localisti, plini de prejudecati, familisti, dar nu exclusiv: in cazuri fericite, se pot relativiza; iar cei tineri difera tot mai mult de cei in varsta. Probabil ca, spre deosebire de un megasoap ca "Tanar si nelinistit", din anii 1980, telenovela 2.0 nu reprezinta numai conflicte de statut social si de sex, ci si de generatie.
E drept, rezolvarea acestora da dreptate, mereu, maturilor – pentru ca ei sunt targetul. Dar scenaristii si regizorii stiu foarte bine ca personajul negativ e intotdeauna cel mai puternic. Nu intamplator Oana Zavoranu a fost eroina primei telenovele romanesti, pentru ca apoi sa ajunga purtator de cuvant (vorba vine) al unui partid "rau", nationalist, etnocentric, poporanist in declaratie si demagogic de fapt.
