4.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialTelemedicină pentru 400.000 de săteni din Galați, Brăila, Tulcea și Constanța

Telemedicină pentru 400.000 de săteni din Galați, Brăila, Tulcea și Constanța

Un proiect de telemedicină demarat în urmă cu câțiva ani printr-o colaborare între Universitatea din Tours (Franța) și Spitalul Clinic de Pediatrie „Sf. Ioan“ din Galați și devenit ulterior un proiect implementat și finanțat de Ministerul Sănătății a fost pus în practică, aproape 200 de medici de familie din mediul rural din județele Galați, Brăila, Tulcea și Constanța primind echipamente portabile pentru diverse analize și fiind instruiți cum să le folosească. Astfel, bolnavii cronici nu vor mai trebui să parcurgă zeci de kilometri până la oraș pentru a-și efectua diverse analize.

Rezultatele analizelor vor fi transmise în format electronic la peste 500 de medici specialiști din țară, pentru a obține opiniile de specialitate necesare în diagnosticarea pacienților. Ieri, în cadrul unei conferințe de presă, ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, a apreciat buna colaborare, în cadrul acestui proiect, dintre Ministerul Sănătății și STS și a mulțumit Agenției pentru Comerț și Dezvoltare a SUA, care a pus la dispoziție, în mod gratuit, un studiu de fezabilitate ce a stat la baza demarării proiectului.

Primele experimente au fost realizate în 2009

La Galați a fost realizat un prim experiment de telemedicină în 2009, când Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Pediatrie „Sfântul Ioan“ şi Universitatea din Tours au fost parteneri la proiectul de punere la punct a unui sistem de rea­lizare a ecografiilor pentru pacienţi situaţi la o distanţă de 2.500 km, distanţa dintre spitalul din Galaţi şi cel din Tours. Sistemul făcea parte dintr-un proiect de cercetare medicală derulat de Universitatea din Tours. Asocierea în proiect a instituţiilor gălăţene a avut loc ca urmare a lobby-ului făcut pe lângă conducătorul proiectului, profesorul Philippe Arbeille, de gălăţeanca Monica Georgescu, care şi-a început cariera medicală la Galaţi, dar lucrează de mai mulţi ani în Franţa. În cadrul colaborării între medicii din Galați și Tours au fost realizate experimente de tele-ecografie, fiind realizate ecografii la distanță de 2.500 km între pacient și cabinetul medicului specialist.

Cele mai citite

China va emite titluri speciale de trezorerie în valoare de 411 miliarde de dolari pentru stimularea economiei

Autoritățile chineze au anunțat că vor emite, anul viitor, titluri speciale de trezorerie în valoare de 3.000 de miliarde de yuani (411 miliarde de...

Programul de guvernare propune stimulente pentru tinerii absolvenți și subvenții pentru angajatori

Tinerii absolvenți care se angajează pentru prima dată cu un contract de muncă pe perioadă nedeterminată vor primi o primă de stabilitate pe o...

SUA: Băncile mari dau în judecată Rezerva Federală pentru teste de rezistență controversate

Marți, băncile importante și grupurile de afaceri au intentat un proces împotriva Rezervei Federale (Fed), acuzând că testele anuale de rezistență aplicate marilor instituții...
Ultima oră
Pe aceeași temă