28.7 C
București
marți, 18 iunie 2024
AcasăSpecialTaxe şi impozite locale majorate cu 16% la Ploieşti

Taxe şi impozite locale majorate cu 16% la Ploieşti

Taxele şi impozite locale au fost majorate cu 16 la sută la Ploieşti, în prima zi de program cu publicul la Serviciul de Finanţe din municipiu câteva sute de persoane înghesuindu-se să-şi plătească dările, pentru a beneficia de o reducere de 10 procente, potrivit Mediafax.

Primăria Ploieşti a anunţat joi, printr-un comunicat de presă, că începând cu 1 ianuarie 2013 taxele şi impozitele locale s-au majorat, în baza unei Hotărâri a Guvernului adoptată şi publicată în Monitorul Oficial în ultimele zile ale anului trecut.

“Primăria Ploieşti a luat act de Hotărârea Guvernului 1309/27 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial din 28 decembrie 2012 şi informează cetăţenii că începând cu 1 ianuarie 2013 taxele şi impozitele locale se majorează cu aproximativ 16%”, se arată în comunicatul dat publicităţii joi de municipalitatea ploieşteană.

Directorul Serviciului Public de Finanţe Locale Ploieşti, Simona Dolniceanu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că joi a fost prima zi din noul în an în care au fost deschise casieriile şi în care s-au încasat taxe şi impozite majorate.

Câteva sute de ploieşteni au mers în primele ore ale programului la casieriile Serviciului Public de Finanţe pentru a-şi achita taxele şi impozitele locale. Conform unei hotărâri a Consiliului Local Ploieşti, contribuabilii care achită integral impozitele până la data de 31 martie a fiecărui an beneficiază de o reducere de zece la sută din valoarea acestora.

Guvernul a adoptat o hotărâre privind actualizarea taxelor şi impozitelor locale cu rata inflaţiei pe ultimii trei ani, respectiv majorarea acestora cu 16,05%, actul normativ fiind publicat în Monitorul Oficial în 28 decembrie.

În 27 decembrie, ministrul Administraţiei, Liviu Dragnea, anunţa că Guvernul va aproba în prima şedinţă din luna ianuarie ordonanţa care va stabili că primarii sunt cei care hotărăsc cu privire la aplicarea indexării impozitelor şi taxelor locale în raport de evoluţia inflaţiei din ultimii trei ani.

El a arătat că actualul cadru legal, reglementat inclusiv prin hotărârea deja adoptată de Guvern, impune autorităţilor locale obligativitatea de a indexa taxele şi impozitele locale, dar că în prima şedinţă de anul viitor va fi adoptată o ordonanţă prin care această indexare va rămâne la latitudinea administraţiei.

Ministrul a afirmat că fiecare autoritate locală va avea propriile criterii în baza cărora va decide dacă indexează sau nu taxele, fără a mai putea susţine că Guvernul impune indexarea.

“Va fi modificat în şedinţa de Guvern din 4 ianuarie, prin ordonanţă, Codul Fiscal, pentru a da posibilitatea fiecărei autorităţi locale să indexeze sau nu, în funcţie de condiţiile specifice din localitatea respectivă. Prevederile din Codul Fiscal actuale crează obligativitatea pentru fiecare autoritate locală ca, în momentul în care a apărut hotărârea de guvern de indexare, să o aplice obligatoriu. Modificarea din 4 ianuarie va da posibilitatea fiecărui primar şi fiecărui consiliu local să aplice sau nu această indexare”, explica Dragnea.

Vicepremierul a precizat că în urma acestei decizii subiectul taxelor şi impozitelor locale va fi dezbătut foarte serios în consiliul local, la şedinţe fiind posibilă chiar participarea cetăţenilor.

Cele mai citite

Ucrainenii îl vor în continuare președinte pe Zelenski (sondaj)

O mare majoritate a ucrainenilor continuă să-l considere pe Volodimir Zelenski preşedintele lor legitim, în pofida prelungirii mandatului său fără alegeri pe fondul invaziei...

Ambasadorul în SUA: România, pe ultima sută de metri pentru ridicarea vizelor

România se află pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor de admitere în programul Visa Waiver, susţine ambasadorul României în...

Fake-news rusesc despre suporterii români la meciul România – Ucraina. Rușii susțin că românii scandau numele lui Putin

Rusia a lansat pe internet un clip video falsificat, în care apar suporteri români de la meciul România - Ucraina. Conform clipului lansat de Rusia,...
Ultima oră
Pe aceeași temă