Foarte greu, foarte tarziu, ceea ce stipula Declaratia de la Timisoara s-ar putea indeplini. Spun s-ar putea, pentru ca, inca, nu sunt sigur ca fostii colaboratori ai Securitatii vor fi deferiti judecatii publice, spun s-ar putea pentru ca nu sunt deloc sigur ca opinia publica ii va judeca asa cum sperau cei din Societatea Timisoara, si nu numai ei, in 1990. Ce-i drept, nu numai fostii colaboratori ai Securitatii erau aceia care ar fi trebuit sa se retraga pentru opt sau zece ani de pe scena politica, ci chiar si fostii activisti, oricat de marunti, ai PCR. Or, inceputul de lustratie care are loc in aceste zile se refera strict la cei dintai. Iar fostii mici sau mai marisori activisti PCR si UTC isi continua cariera, nationala sau judeteana.
De fapt, societatea romaneasca are de suportat o combinatie stranie intre fostele unelte ale regimului comunist totalitar si golanii de tip nou, educati cam tot de acest regim si, in general, imbogatiti prin diverse manevre la limita, interioara, dar mai ales exterioara, a legii. Cand il auzi pe un Gigi Becali aruncand cu maxima usurinta unui ziarist sau oricui are o alta opinie decat el vorbe care i s-ar potrivi mai degraba lui insusi, cand il auzi pe Mazare spunand cu toata gura vorbe din registrul becalic, intelegi ca melting pot-ul acesta, conceput tot in regimul „democrat-popular”, dar fatat (avortat ati spus? Fie) dupa, isi atinge scopul. Pe de o parte sunt fostele unelte, care au guvernat ani de-a randul tara si si-au asumat idealuri europene doar pentru a stopa evolutia societatii romanesti in acea directie, pe de alta parte niste personaje din cu totul alta „civilizatie” decat aceea europeana. Va mai amintiti cum un alt Becali l-a injurat in gura mare, in stra-da, pe un om de fotbal spaniol, pentru ca nu se intelesesera la nu stiu ce afaceri legate de acest sport? Va mai amintiti perplexitatea trecatorilor si vecinilor in fata unei scene, pentru ei, neverosimila? Deoarece scena se petrecea intr-un oras din Spania si era o creatie romaneasca, a noii compozitii sociale care erodeaza sigur imaginea acestei tari si, poate, mai mult chiar decat atat.
Golani si ticalosi cocotati au fost intotdeauna in tara asta si, indraznesc s-o spun, chiar in altele, mai evoluate. Nu sunt insa deloc sigur ca in alte limbi exista frumoasa zicere pentru ei: s-a urcat scroafa-n copac.
Acum, ca ne-am pus pe deconspirat colaboratori ai Securitatii, n-ar strica sa-i deconspire cineva, de al carui resort este, si pe acesti cocotati in copacul tranzitiei, si-asa firav si amenintat de taiere imediat ce este retrocedat. Caci la fel de relaxat precum Gigi Becali cand face pe oricine prost este si cel care taie copacii oriunde ii vede in fata ochilor, fara a se gandi la urmarile indepartate, doar „dupa el, potopul”. O mentalitate de invadator al unei tari straine domneste in aceasta tara, probabil din cauza indelungatului exercitiu antiproprietate privata pe care l-a impus regimul comunist. Aici, cetateanul se comporta cel mai adesea ca si cum maine ar fi departe. Asa cu padurile taiate salbatic, asa cu gunoaiele aruncate oriunde, pe marginea soselei, a caii ferate, a raurilor si lacurilor, in plina strada. Aceeasi mentalitate au avut-o si politicienii care au tot amanat deconspirarea pana cand si-au construit averile din bani publici, iar acum pot, eventual, sa se si retraga, pentru ca si-au facut plinul. Dezorientatii o iau iarasi aiurea, spre un „sincer” ca Gigi Becali, si asta e tot efectul enormei manipulari al carei final nu se intrevede inca, din moment ce o judecatoare care a semnat un angajament cu Securitatea si a luat bani pentru turnatorii e declarata, la o noua examinare, basma curata.
