Tarifele pentru serviciile de roaming vor scadea semnificativ, dupa ce Parlamentul European a aprobat, miercuri, la Bruxelles, noul regulament privind apelurile telefonice efectuate in strainatate prin retelele de telefonie mobila, care va intra in vigoare la 30 iunie.
"Daca pana acum un apel in Uniunea Europeana ajungea la 3 euro pe minut, limita maxima, incepand cu vara aceasta, va fi de 49 centi. Cand regulamentul intra in vigoare, operatorii vor fi nevoiti sa prezinte o oferta la care consumatorii sa se poata abona. Cei care nu doresc sa ia o decizie vor primi o rata de apel protectoare, automat dupa trei luni. Cei care vor lua o decizie imediat vor fi primii care vor beneficia de noua rata de apel", se arata intr-un comunicat al Parlamentului European.
Raportul privind tarifele la roaming, examinat de patru comisii de specialitate ale Parlamentului European, a fost subiect al unei lungi serii de consultari, audieri publice, analize de impact si intense negocieri finale intre deputati si presedintia germana a Uniunii.
"Astazi este o zi fericita pentru 140 milioane utilizatori ai telefoniei mobile in Uniunea Europeana. Parlamentul European, Consiliul si Comisia au actionat rapid si eficient in interesul cetatenilor: la numai 11 luni de la inaintarea proiectului de catre Comisia Europeana – un record – noul regulament va intra in vigoare la sfarsitul acestei saptamani, la 30 iunie", a declarat, in comunicat, presedintele Parlamentului European, Hans-Gert Pöttering.
Incepand din vara, utilizatorii retelelor de telefonie mobila vor beneficia de tarife mult reduse, de transparenta sporita si de informatii rapide referitor la preturi, a mai spus presedintele Parlamentului European.
Dupa semnarea oficiala, regulamentul va fi publicat in Jurnalul Oficial al Uniuni Europene in urmatoarele doua zile si va intra in vigoare la 30 iunie.