Chestiunile legate de funcționarea statului în democrație, de respectarea principiului separării puterilor, de nedepășirea atribuțiilor fiecărei puteri din stat de către cealaltă sunt și rămân de competența tuturor. Asupra lor se pronunță în mod legitim legislatorul, dar nu mai puțin legitim – fiind vorba despre treburile publice (rei publicae, cum spuneau strămoșii noștri latini), ele pot și trebuie să rămână în dezbaterea publică; adică a cetățenilor în sensul cel mai larg cu putință, al celor interesați de cadrele și convențiile în care funcționează viețile lor, ca și al politicienilor, ca aleși prin vot liber, democratic, al cetățenilor.
O chestiune litigioasă a ultimilor ani de democrație românească a rămas în prim-plan până azi și, probabil, va rămâne pe mai departe: care este raportul dintre justiție și puterea legislativă? Conex acesteia mai este iscată o întrebare: în fața cui sunt chemați să răspundă aleșii poporului, ai națiunii. În fine, încă o interogație stă în atenția oricui încearcă să priceapă ceva din ce se întâmplă astăzi în România: în fața cui se dă seama de deciziile politice eronate?
Călin Popescu Tăriceanu, pre-şe-dintele actual al Senatului, a socotit, mânat de împrejurări foarte precise, că este în măsură să ofere niște răspunsuri proprii la aceste întrebări. În opinia lui – redată de presă –, „deciziile politice nu pot fi anchetate de către procurori decât dacă ele pot să aibă o eventuală conotaţie de corupţie, penală. Dar, pentru deciziile politice, membrii Guvernului sunt pasibili a fi sancţionaţi numai prin votul electoratului“. În caz că lucrurile nu stau astfel, iar procuratura își depășește atribuțiile, încălcându-le pe cele ale Legislativului, „Parlamentul nu poate să accepte ingerinţa procuraturii în deciziile Executivului. Altfel, orice decizie a unui ministru va putea, de acum încolo, să fie considerată abuz în funcţie. Că a făcut prea mult, prea puţin, că a făcut cum era înainte sau prea în spate“. În fine, el a mai precizat că „aceste decizii luate în calitate de ministru pot să fie judecate de Parlament, de opinia publică şi nu intră sub incidenţa DNA“.
Readucerea în atenție a problemei competențelor specifice ale fiecărei puteri și a rostului acestor puteri în raport cu cetățeanul alegător este mereu oportună. Căci democrația nu înseamnă nici în România dictatul transcendent al unei divinități, ci exercițiul permanent, întemeiat pe luciditatea și pe vigilența cetățenească puse în slujba binelui public, și aceasta este una dintre părțile frumoase care fac din regimurile democratice o realitate care merită să fie iubită și îngrijită cu atenție.
Are dl. Tăriceanu dreptate spunând că procurorii nu au nicio treabă în ce privește calitatea prestației politice a aleșilor? Dacă această prestație nu are consecințe vizând periclitarea legalității, da. Dar ce te faci când însăși legalitatea este „atinsă“, când ei i se aduc prejudicii, direct și nemijlocit, în urma unor decizii politice? S-ar cuveni să stea justiția cu mâinile în sân? Dacă da, atunci va fi de ajuns să „mirungem“ prin vot un senator, un deputat sau un primar ori consilier județean pentru ca acesta să rămână neclintit și surâzător pe funcție chiar dacă a ordonat, de pildă: „Organizați o paradă militară cu tancuri prin fața casei iubitei mele!“ sau „Lichidați orice mijloace de subzistență ale adversarului meu politic!“. Asemenea ordine cordiale, oarecum „benigne“ – căci nu e atacat nimeni pe față, nu se ia mită, nu se moare din atâta –, sunt mai puțin fanteziste decât par la prima vedere. N-am avut noi un deces rezultat din participarea la o coloană oficială nesăbuită și ilegală? Nu s-au folosit mijloacele statului pentru supravegherea iubitei unui primar?
Dl. Tăriceanu este de părere că răspunsul potrivit în asemenea cazuri ar fi cel cetățenesc. Lasă să treacă restul de ani de exercitare democratică a funcției pentru care respectivul a fost ales și pe urmă, mustrându-l cu degetul, cetățenii noștri – care votează și aplaudă inși aflați prin temnițele patriei (cum au ajuns ei, drăguții, pe liste?!) – nu-i vor realege. Minunat!
Poate că, însă, acest tip de sofisticării cu aromă de mititei și de vomă nu sunt ceea ce vizează dl. Tăriceanu prin „decizii politice“. Să presupunem, deci, că o decizie politică arată cam așa: „Toți funcționarii din primării să-i ia la bătaie, timp de trei zile, pe cetățenii care vin cu jalbe de rezolvat!“. Sau: „Experții în IT să se adune mâine în București cu răngi metalice și cabluri de computer pentru a liniști cetățenii Capitalei care cer mai multe spații verzi!“. Sunt acestea decizii politice care trebuie să fie lăsate să își urmeze cursul, rămânând, dacă lumea nu va fi mulțumită de prestație, ca acest lucru să se regleze la următoarele alegeri? Dacă președintele Senatului așa crede, îi mulțumesc frumos și îi cer scuze că odinioară, mai tânăr și mai credul fiind, îl voi fi votat, poate, și eu.
Ce înseamnă „ingerința în deciziile Executivului“ când este vizată o altă putere în stat decât Executivul însuși? E ca și cum prădarea unui oraș ar fi fost împățită între mai multe găști și nici una dintre acestea nu are voie să pătrundă pe teritoriul rezervat celorlalte? Dacă este așa, atunci poate că televiziunile noastre transmit prea multe filme cu mafioți, iar unii dintre noi ajung să confunde planul ficțiunii cu realitatea. Cu gândul la Revoluția Franceză, de unde vine și unul dintre modelele democratice, îmi amintesc că, la un moment dat, un anume tip, pe nume Danton, a pus la punct ezitările revoluționare cu ajutorul femeilor din Hale. Astăzi am numi acel lucru „participare cetățenească“ la conducerea societății.
Eu aș vrea să aflu de la domnul Tăriceanu în mod cât se poate de serios: cine reglează, de unde până unde deciziile Executivului și propunerile parlamentare sunt chibzuite și potrivite? Prea de multe ori se ajunge cu tot felul de OUG și de proiecte de legi pe la Curtea Constituțională, întorcându-se de acolo cu aviz negativ. Dacă ar exista instrumente de reglare preventive, prealabile, și nu reactive, nu s-ar face politica românească mai puțin de râs și ar deveni, poate, mai utilă scopului pentru care funcționează?
