7.6 C
București
joi, 2 ianuarie 2025
AcasăSpecialTariceanu invita Mitsubishi sa investeasca in Romania

Tariceanu invita Mitsubishi sa investeasca in Romania

Producatorul japonez de autovehicule Mitsubishi este interesat de o eventuala investitie in Romania, reprezentantii companiei intalnindu-se, joi, cu premierul Calin Popescu Tariceanu, care i-a invitat sa analizeze posibilitatea deschiderii unei unitati de productie in tara, informeaza Mediafax.

Tariceanu le-a transmis reprezentantilor Mitsubishi ca industria auto din Romania este in prezent una dintre cele mai puternice ramuri industriale, iar dezvoltarea acestui sector va fi considerata in continuare prioritara pentru autoritati, atat din punct de vedere al productiei propriu-zise, cat si al fabricarii de subansamble si componente.

"Proiectul meu si al Guvernului este crearea unei industrii auto puternice in Romania. In plus, potentialii investitori pot beneficia de forta de munca bine calificata, atat la nivel mediu, cat si universitar", le-a spus Tariceanu investitorilor japonezi, conform unui comunicat al Guvernului.

El a facut referire la investitiile din Romania ale Renault si Ford si i-a invitat pe reprezentantii producatorului japonez de autovehicule sa analizeze, la randul lor, posibilitatea de a deschide o unitate de productie in Romania, avand in vedere experienta grupului pe piata romaneasca.

Constructorul japonez Mitsubishi Motors a anuntat, la sfarsitul lunii februarie, ca are ca obiectiv o crestere a profitului net de 250% in urmatorii trei ani, prin majorarea vanzarilor de pe pietele emergente.

Compania intentioneaza sa reduca nivelul costurilor, sa-si imbunatateasca eficienta si sa-si majoreze vanzarile, in principal in regiuni bogate in resurse, precum Orientul Mijlociu, America Latina si Rusia.

Mitsubishi estimeaza ca va obtine in anul fiscal care se va incheia in luna martie 2011 un profit net de 50 de miliarde de yeni (480 milioane dolari), un castig operational de 90 de miliarde de yeni (865 milioane dolari) si venituri de 2.760 miliarde yeni (26,5 miliarde dolari).

Pentru anul fiscal curent, Mitsubishi Motors previzioneaza ca va raporta un profit net de 20 de miliarde de yeni (192 milioane dolari), un castig operational de 80 miliarde yeni (769 milioane dolari), in contextul unor venituri de 2.670 miliarde yeni (25,6 miliarde dolari).

De asemenea, grupul japonez intentioneaza sa comercializeze, in anul fiscal care se va incheia in luna martie 2011, un volum de 1,42 de milioane de vehicule, in crestere fata de nivelul estimat pentru acest an, de 1,337 miliarde vehicule.

Compania se va concentra asupra vehiculelor de marime mica si mijlocie si a vehiculelor utilitare sport (SUV).

Mitsubishi, care isi revine dupa o serie de scandaluri legate de ascunderea unor defecte, are cele mai mari probleme financiare dintre producatorii japonezi de automobile. Compania a inregistrat pierderi nete in ultimii patru ani, inainte de a raporta profit in anul fiscal care s-a incheiat in luna martie 2007.

Cele mai citite

Noii lideri ai Siriei au mers la Riad, în Arabia Saudită, în prima lor vizită oficială

O delegaţie care include doi miniştri ai guvernului sirian de tranziţie şi pe şeful serviciilor de informaţii a sosit miercuri la Riad pentru o...

Asus, Samsung și MSI anunță primele monitoare 4K OLED 240Hz de 27 inch din lume

Anul 2025 marchează o evoluție importantă pe piața monitoarelor de gaming, odată cu lansarea primelor monitoare de 27 de inci cu rezoluție 4K OLED...

Ambasadorul Marii Britanii și Irlandei de Nord în România va fi vineri la inaugurarea Hotelului de Gheață Bâlea Lac

Ambasadorul Marii Britanii și Irlandei de Nord în România, ES Giles Matthew Portman, vine la inaugurarea Hotelului de Gheață Bâlea Lac în semn de...
Ultima oră
Pe aceeași temă